ITM Brașov face controale de tip „inspecție sistem”
Potrivit Programului cadru propriu de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov pentru anul 2025, aprobat de Inspecția Muncii, pe parcursul trimestrului II se desfășoară acțiunea de verificare a modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea la locurile de muncă din industria de armament , respectiv fabricarea armamentului si muniției.
„Acţiunea se adresează lucrătorilor căre îşi desfăşoară activitatea în unităţile din acest sector de activitate şi care sunt supuşi unor riscuri deosebite, datorită mediului specific în care îşi desfăşoară activitatea (riscuri de incendiu, explozie şi/sau emisii majore de noxe, utilaje cu grad ridicat de uzură fizică şi morală, riscuri electrice, riscuri mecanice şi altele).
Ca urmare a neconformităților constatate cu ocazia controalelor efectuate şi a cercetării evenimentelor la întreprinderi şi/sau unităţi din acest domeniu de activitate și ținând cont de faptul că această activitate a luat o amploare deosebită în ultima perioadă, este motivul pentru care s-a impus organizarea acestei acțiuni realizată prin efectuarea de controale tip „inspecţie sistem” în întreprinderile cu peste 50 de lucrători, care desfăşoară activităţi din industria de armament.
Având în vedere obiectivele acțiunii ( diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale; reşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale , precum și eliminarea neconformităţilor constatate), la nivelul județului Brașov, inspectorii de muncă vor verifica un număr de 3 unități care își desfășoară activitatea în domeniul vizat de acțiune”, au transmis reprezentanții ITM Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.