Începe „Litoralul pentru toți”, cu tarife de la 44 lei/noapte. Stațiunile înscrise în program și ofertele variate în funcție de preferințe și buget
2 minutes read
275 words


A fost lansat programul special „Litoralul pentru Toți”, care se va desfășura în perioada 1–22 iunie 2025, cu tarife începând de la 44 lei/noapte/persoană.
Tarifele pornesc de la 44 de lei/noapte/persoană pentru cazare fără masă, de la 84 de lei/noapte/persoană pentru pachet cu mic dejun și de la 161 de lei/noapte/persoană pentru all inclusive, în prima parte a programului (1–6 iunie), potrivit ofertelor reale existente în sistemul de rezervări. Pentru perioada 7–22 iunie, tarifele pornesc de la 46 de lei/noapte/persoană pentru cazare fără masă, 86 de lei/noapte/persoană pentru demipensiune și 220 de lei/noapte/persoană pentru all inclusive.
Aceste tarife sunt practicate de unități de cazare clasificate cu 2 și 3 stele, în special din stațiunea Eforie Nord, care rămâne cea mai accesibilă destinație înscrisă în program, oferind cele mai mici tarife atât pentru cazare simplă, cât și pentru demipensiune și all inclusive.
O analiză a tarifelor minime din fiecare stațiune arată că:
- În Eforie Nord, prețurile pornesc de la 44 lei/noapte/persoană (fără masă), 84 lei (demipensiune) și 161 lei (all inclusive) în perioada 1–6 iunie;
- În Costinești, tarifele încep de la 62 lei pentru cazare fără masă și 118 lei pentru demipensiune;
- În Eforie Sud, se pot găsi tarife de la 58 lei pentru cazare fără masă și 103 lei pentru demipensiune;
- În Jupiter, cazarea fără masă începe de la 70 lei, iar pachetele cu demipensiune de la 123 lei și cele all inclusive de la 179 lei;
- În Mamaia, tarifele minime sunt de 76 lei (fără masă) și 136 lei (demipensiune).
Citiți mai multe detalii, pe adevarul.ro.
