Brașovul a încheiat în 2019 primul contract pentru amplasarea de ecoinsule, în baza căruia au fost amplasate 74 de astfel de sisteme de preluare selectivă a deșeurilor de la cetățeni. De altfel, Primăria Brașov a semnat și contractul pentru încă 275 de astfel de platforme ecologie, pentru achiziția cărora au fost accesate fonduri prin PNRR, iar anul acesta ar urma să fie instalate.
După cum a declarat pentru BizBrașov purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, contractul pentru furnizarea echipamentelor a fost semnat, iar din această primăvară vor începe lucrările de instalare. Pentru început, în perioada următoare, va începe dezafectarea vechilor „țarcuri”, iar apoi prestatorul (asocierea formată din Grădinariu Import Export SRL București și Teksin Konteyner ve Galvaniz San. Tic. Ltd. Sti din Turcia) va începe instalarea ecoinsulelor, care sunt produse în Turcia. Deocamdată, nu vor începe amenajări și în cazul ecoinsulelor subterane, 25 la număr, dar oficialii Primăriei au precizat că până la final de an toate aceste sisteme de colectare a deșeurilor ar urma să fie funcționale.
Cele trei tipuri de ecoinsule ce vor fi instalate în Brașov sunt:
100 de insule supraterane Tip 1 încasetate cu 5 containere de câte 1.1 metri cubi (mc) pentru cele 5 fracții: biodegradabil; rezidual; sticlă; plastic și metal; hârtie și carton;
150 de insule supraterane Tip 2, compuse din 5 containere supraterane staționare, cu următoarele capacități pentru cele 5 fracții: biodegradabil: între 2 mc și 3 mc; rezidual: între 2 mc și 3 mc; sticlă: între 2 mc și 3 mc; plastic și metal: între 3 mc și 5 mc; hârtie și carton: între 3 mc și 5 mc
25 de insule Tip 3 subterane cu containere individuale, compuse din 5 containere cu următoarele capacități pentru cele 5 fracții: biodegradabil: între 2 mc și 3 mc; rezidual: între 2 mc și 3 mc; sticlă: între 2 mc și 3 mc; plastic și metal: între 4 mc și 5 mc; hârtie și carton: între 4 mc și 5 mc.
Insulele ecologice sunt compuse dintr-un ansamblu de containere pentru colectarea separată a deșeurilor, subterane sau supraterane, protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat, dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate, modul GSM pentru transmisie date, bază de date privind beneficiarii serviciului. Datele sunt agregate și utilizate într-un sistem digital, instrument principal de monitorizare și raportare. Sunt colectate informații privind volumele și tipurile de deșeuri colectate, precum și persoanele care introduc deșeurile în containere.
Valoarea totală a proiectului este de 32.010.793 lei cu TVA reprezentând: cheltuieli eligibile în valoare de 30.734.576 lei cu TVA (100% fonduri PNRR); cheltuieli neeligibile în valoare de 1.276.217 lei.