Incendiu la un tren plin de călători care venea spre Brașov!

Brasov24Știri3 hours ago4 Views


Incendiu la un tren de călători care venea spre Brașov!

Locomotiva unui tren de călători a luat foc în Gara din Sinaia, astăzi. Din tren s-au autoevacuat aproximativ 120 de persoane și nu s-au înregistrat victime.

„În urmă cu puțin timp, pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la nivelul locomotivei unei tren de călători (care circula spre Brașov), în gara din orașul Sinaia.

Pompierii sosiți la fața locului au constatat că existau degajări de fum la nivelul unui compresor al locomotivei, nefiind înregistrate probleme deosebite. Din tren s-au autoevacuat în jur de 120 persoane, fără probleme medicale.

În continuare, personalul abilitat va decide cu privire la modul de soluționare a acestei situații, astfel încât călătorii să ajungă la destinație”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.

Trenul Regio 11031 operat de Regio Călători a plecat din stația București Nord la ora 10,22, având ca destinație finală Brașov, unde ar fi trebui să ajungă la ora 13,39.
Automotorul a circulat bine până la stația CF Sinaia, unde a luat foc. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 12:30.

Potrivit datelor publice ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, trenul Regio Călători are o întârziere de 105 minute din cauza acestui incident de la Sinaia.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...