Încă un pas pentru realizarea drumului DJ 102I, Valea Doftanei – Braşov

Brasov24Știri6 hours ago7 Views


Încă un pas pentru realizarea drumului DJ 102I, Valea Doftanei – Braşov

La sfârșitul săptămânii trecute, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis un ordin de ministru prin care aprobă scoaterea definitivă, fără compensare, a unei suprafețe de 9,2742 ha din fondul forestier național, la solicitarea Consiliului Județean Prahova. Această decizie permite demararea proiectului de utilitate publică „Reabilitare și modernizare DJ 102I, Valea Doftanei (Prahova) – Brădet (Brașov)”, deblocând astfel o investiție esențială, așteptată de mult timp.

Prin emiterea acestui ordin, putem avansa rapid în implementarea proiectului, depășind un obstacol major care ținea lucrările în așteptare. Este un pas crucial în dezvoltarea infrastructurii județene și un beneficiu real pentru comunitățile și mediul de afaceri locale”, a declarat Virgiliu Daniel Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova.

Următoarele acțiuni includ eliberarea rapidă a amplasamentului de către Direcția Silvică Prahova, prin Ocolul Silvic Câmpina și Ocolul Silvic Valea Doftanei, și predarea prin hotărâre a Consiliului Județean Prahova a coridorului de expropriere fără sarcini către Compania Națională de Investiții. Estimările actuale indică demararea efectivă a lucrărilor la sfârșitul lunii aprilie, autorizația fiind deja emisă de Primăria Valea Doftanei.

Modernizarea DJ102I depășește simpla îmbunătățire a infrastructurii rutiere, fiind o investiție strategică ce stimulează dezvoltarea economică regională și atragerea investitorilor în turism și afaceri”, afirmă reprezentanții Consiliului Județean Prahova.

Un ordin similar a fost emis în februarie pentru tronsonul din județul Brașov Detalii aici .

Drumul judeţean 102I are o lungime totală de 25,63 km, fiind format din:
– Tronsonul 1, aflat în județul Prahova, între km 37+620 și km 50+820,38 (limită Jud. Braşov) – în lungime de 13,20 km;
– Tronsonul 2, aflat în județul Brașov, între km 50+820,38 (limită jud. Prahova) și km 63+256,08 – în lungime de 12,43 km.

Reabilitarea și modernizarea DJ 102I, obiectiv implementat de Compania Naţională de Investiţii, va asigura legătura între sudul şi centrul ţării, traversând Munții Baiului (Gârbova) prin pasul Predeluț, la o altitudine de 1285 m. La finalul lucrărilor, DJ 102I va avea o structură rutieră modernizată de la fundaţie şi până la asfalt. Va fi un drum cu o lăţime a platformei de 8 metri, care va dispune de două benzi de circulaţie cu lăţimea de 3 metri fiecare, de acostamente şi rigole pe întreaga lungime, de noi poduri şi podeţe transversale, de o modernizare a acceselor la drumurile laterale, precum şi de parcări amenajate.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...