Tânărul de 21 de ani care a fost mușcat grav de un câine, sâmbătă, în zona Refugiului Scara, din Munții Făgăraș, în apropierea unei stâne din Valea Șerbotei, se află internat la secția Chirurgie Plastică, de la Spitalul Județean de Urgență Sibiu.
În prezent, tânărul mușcat de cîine se află internat la secția Chirurgie Plastică, din cadrul Spitalului Județean Sibiu. Pacientul a ajuns la spital cu mai multe plăgi.
„Un tânăr care prezenta mai multe mușcături de câine a fost adus la Serviciul UPU în data de 19 iulie, în jurul orei 13. Pacientul avea plăgi multiple, motiv pentru care a fost internat în cadrul secției Chirurgie Plastică, unde se află și în prezent”, a transmis Cristina Bălău, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Sibiu, potrivit oradesibiu.ro.