Primarul George Scripcaru a convocat astăzi Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) pentru a stabili etapele necesare punerii în siguranță a podului de pe Drumul CET-ului, pod preluat de municipalitate de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și aflat într-o stare avansată de degradare.
Conform expertizei prezentate astăzi în cadrul CLSU, podul se încadrează în CLASA V – stare critică.
Podul nu asigură condițiile minime de siguranță a circulației, fiind necesare lucrări de înlocuire sau consolidare a structurii de rezistență afectate. Este de asemenea necesară păstrarea restricțiilor de tonaj şi viteză.
,,Refacerea podului de pe vechea ocolitoare este una dintre prioritățile mele. Ca primar al municipiului. Din păcate, lucrurile au trenat nepermis de mult, astfel că suntem obligați să intervenim cât mai repede, ca să nu ne confruntăm cu situații grave. În primă fază ne vom asigura că nu mai există trafic greu pe acest pod, iar în paralel, se va lucra la documentațiile tehnice pentru DALI. Expertul tehnic a venit cu două scenarii de refacere, vom vedea ce rezultă din proiect, apoi ne vom apuca de lucru. Avem o situație de urgență, lucru confirmat și de CLSU, astfel că trebuie să ne mișcăm foarte repede cu punerea în siguranță și cu partea de proiectare. De asemenea, lucrările trebuie să se desfășoare într-un ritm alert, pentru că este vorba de o arteră de circulație importantă pentru acea zonă. Având în vedere starea actuală a podului, care s-a tot degradat în ultimii ani, vor fi lucrări complexe, care necesită timp și bani, dar vom încerca să le realizăm cât mai repede”, a precizat primarul George Scripcaru.
Principalele deficiențe constatate sunt: nivelul de siguranță la traversarea pasajului, nu este adecvat; nu este asigurată stabilitatea suprastructurii; o fâşie cu goluri s-a rupt şi s-a prăbuşit în albie, iar celelalte prezintă degradări severe, cu infiltrații puternice la intrados, eflorescențe, stalactite şi eroziune a secţiunii de beton; grinzile de 21.00 m de pe ultimele două deschideri prezintă urme de infiltrații şi acoperire insuficientă cu beton; consolele de trotuar sunt sever degradate, iar grinzile de parapet prezintă crăpături; parapetele pietonale sunt fixate necorespunzător şi lipsesc pe anumite zone; calea pe pod este foarte degradată, cu gropi adânci, crăpături în asfalt şi placa de beton vizibilă, fără hidroizolaţie sau protecţie a acesteia; dispozitivele rosturilor de dilatație nu sunt etanşe; banchetele pilelor sunt sever degradate, cu urme de infiltrații puternice, armaturi vizibile ruginite, prezintă eflorescențe.
Având în vedere această situație, primarul George Scripcaru a cerut aprobarea CLSU pentru realizarea proiectării și lucrărilor de refacere a podului în regim de urgență, inclusiv alocarea fondurilor necesare.
Până la realizarea acestor lucrări vor fi implementate o serie de măsuri pentru punerea în siguranță a acestui pod.
Astfel, până la finalizarea documentațiilor tehnice, se va asigura în continuare presemnalizarea/semnalizarea drumului afectat, în vederea evitării producerii de accidente. Se păstrează restricțiile de tonaj, maxim 3,5 tone, și de viteză, maxim 30 de km/h.
Pentru a se asigura respectarea restricțiilor de tonaj, primăria va instala, în perioada următoare, limitatoare care vor permite trecerea doar a autovehiculelor care respectă restricția de tonaj.
CLSU a aprobat alocarea de urgență a fondurilor necesare pentru repunerea în circulație a Podului rutier situat la Km 6 + 300 (fosta Vamă Braşov), ținând cont de importanța lui şi impactul major avut asupra populației.
De asemenea, prin hotărârea de astăzi, CLSU a aprobat demararea de urgență a procedurilor pentru întocmirea documentațiilor tehnice faza DALI şi efectuarea de lucrări pentru punerea în siguranță a zonei afectate, conform soluției rezultate din documentația tehnică.