Pompierii Detașamentului 1 de Pompieri Brașov au desfășurat un exercițiu complex la Colegiul Național Andrei Șaguna, având ca scenariu o situație de urgență generată de un cutremur.
Potrivit scenariului, în urma seismului, structura de rezistență a clădirii ar fi fost afectată, iar un incendiu ar fi izbucnit în interior. Profesorii au evacuat elevii până la sosirea echipajelor de intervenție, iar pompierii au acționat pentru: căutarea și salvarea persoanelor surprinse în clădire, stingerea incendiului și asigurarea măsurilor specifice pentru gestionarea situației de urgență.
„Astfel de exerciții sunt esențiale atât pentru elevi și cadrele didactice, pentru a învăța cum să reacționeze corect în caz de pericol, cât și pentru echipajele noastre, pentru a-și îmbunătăți procedurile și coordonarea în teren”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.
Sursa foto: ISU Brasov