Skip to main content
Brașov
EUR/RON: 5,09
USD/RON: 4,39
GBP/RON: 5,81
RO|EN
19:30
B

Brașov24

Portalul tău către viața din România

Știri
De Brasov24
2 min citire
Distribuie:

Fostul jurnalist Alin Fumurescu s-a stins la 57 de ani



3 minutes read



219 words


Fostul jurnalist Alin Fumurescu s-a stins la 57 de ani…

Profesorul și jurnalistul Alin Fumurescu, colaborator al revistei Dilema, a decedat duminică, 11 mai, la vârsta de 57 de ani, în locuința familiei sale din Houston, Texas (SUA), potrivit evz.ro.

Alin Fumurescu a absolvit Medicina și Filosofia la Cluj, iar în urmă cu două decenii s-a stabilit în Statele Unite. Acolo și-a obținut doctoratul și a devenit profesor de filosofie politică la University of Houston.

După Revoluția din 1989, Alin Fumurescu a fost redactor-șef al revistelor NU, Ziua de Nord-Vest și Ziarul de Cluj. De-a lungul timpului, regretatul jurnalist a semnat editoriale și articole în publicații precum Dilema, Cotidianul și Contributors.ro.

Lucrarea sa, Compromisul. O istorie politică și filozofică, tradusă și în limba română, a fost inclusă în 2013 printre cele mai bune 25 de titluri academice publicate în SUA.

„Îi suntem recunoscători pentru ideile, rigoarea și generozitatea cu care a participat la dialogul public. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Revista Dilema transmite condoleanţe familiei şi prietenilor!”, se arată în mesajul publicat pe pagina de Facebook a revistei Dilema.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

Articole similare