În primul weekend din iulie, Cetatea Râșnov devine locul unde istoria, gastronomia, meșteșugurile și bucuria descoperirii tradițiilor românești se întâlnesc într-un festival de neuitat: Cronicile Culinare ale Transilvaniei.
Organizat de Asociația Culturală „Viața la Cetate”, în parteneriat cu Primăria Râșnov, evenimentul promite o experiență senzorială completă pentru întreaga familie, desfășurată în frumoasa grădină a uneia dintre cele mai bine păstrate cetăți medievale din țară.
Timp de două zile, pe 5 și 6 iulie 2025, participanții sunt invitați să se bucure de:
- Ateliere culinare cu degustare: preparate inspirate din rețete vechi, reinterpretate cu ingrediente locale, pentru a redescoperi gusturile autentice ale trecutului.
- Expoziție de mirodenii și ierburi aromatice: o incursiune în universul condimentelor medievale și al aromatelor ce îmbogățesc bucataria vremurilor de demult.
- Ateliere meșteșugărești: demonstrații și activități practice pentru toate vârstele, pentru a susține tradiția și creația manuală.
- Jocuri medievale pentru copii: distracție tematică în stil cavaleresc, menită să aducă zâmbete și aventură celor mici.
- Demonstrații de gătit live și prezentări de rețete istorice: pasionați chef și experți vor recrea gusturi și tehnici culinare de odinioară.
- Proiecții de film documentar: povești despre tradiții, patrimoniu și identitate, pentru a aprofunda cunoștințele despre valorile culturale transilvănene.
- Concert de muzică medievală: Luana Toader și Tudi Moldoveanu vor crea o atmosferă autentică din alte epoci, aducând în inimile participanților spiritul vremurilor medievale.
Ediția din acest an îi are ca invitați pe:
- Daniela Graura, recunoscută pentru eforturile de promovare a rețetelor tradiționale românești și conservarea patrimoniului culinar.
- Chef Cristian Costescu, bucătar român stabilit în Franța, cu restaurant pe Coasta de Azur, pasionat de reinterpretarea creativă a gusturilor medievale.
Intrarea este liberă, iar toate activitățile sunt gândite să ofere o experiență interactivă, educativă și delicioasă, pentru vizitatori de toate vârstele. Festivalul „Cronicile Culinare ale Transilvaniei” aduce laolaltă trecutul și prezentul, invitându-ne să (re)gustăm istoria prin toate simțurile – într-un loc cu încărcătură simbolică, în inima Țării Bârsei.