Femeie găsită cu multiple răni și în stare de șoc pe marginea drumului, în judeţul Covasna

Brasov24Știri3 hours ago2 Views


Publicitate

O femeie în vârstă de 42 de ani a fost găsită cu multiple răni și în stare de șoc pe marginea drumului, în localitatea Sânzieni, Covasna. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar în prezent, polițiștii, sub coordonarea unui procuror, fac verificări pentru a stabili circumstanțele în care au fost produse leziunile.

„În dimineața zilei de 18 iunie 2025, Poliția Municipiului Târgu Secuiesc a fost sesizată printr-un apel prin numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că pe marginea DN 11 B, în localitatea Sânzieni, a fost găsită o femeie care prezenta leziuni, în stare de șoc, dar conștientă. 

Polițiștii ajunși de urgență la fața locului au identificat-o pe femeia de 42 de ani, localnică, ce prezenta multiple răni, atât la nivelul capului, cât și la nivelul corpului. S-au luat măsuri pentru acordarea primului ajutor, femeia fiind transportată la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate”, a transmis IPJ Covasna.

În acest moment, cazul este investigat sub coordonarea unui procuror, pentru a se stabili circumstanțele în care femeia a suferit respectivele leziuni.





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...