SR Brașov a pierdut în fața celor de la Odorheiu Secuiesc, scor 0-1, în derby-ul etapei a patra din play-off-ul Seriei a 6-a din Liga 3. La final s-a iscat un scandal, în care un jucător de la Odorheiu Secuiesc a fost bătut de un fan brașovean, potrivit gsp.ro.
Eșecul „stegarilor” a determinat fanii să conteste arbitrajul, iar unii dintre ei au sărit din tribună și au atacat jucătorii de la Odorheiu Secuiesc. Jandarmeria și forțele de ordine au intervenit, iar Cenk Firat, unul dintre finanțatorii „stegarilor”, și un suporter al Brașovului au fost amendați, conform liga2.ro.
Raportul arbitrului
Adrian Diaconu, arbitru din București, a condus la centru meciul de pe stadionul Tineretului din Brașov. Raportul de joc întocmit de acesta a fost publicat de liga2.ro.
„Centralul” bucureștean a povestit desfășurarea evenimentelor de la finalul meciului: un jucător de la Odorheiu Secuiesc a fost lovit, oaspeții au fugit speriați la vestiare după ce aproximativ 20 de brașoveni au sărit în teren, iar scandările rasiste nu au lipsit.
„1. După fluierul final a pătruns pe teren un spectator venind de la tribuna oficială și s-a îndreptat către jucătorii echipei adverse. Acesta a lovit cu brutalitate, cu pumnul, un jucător al echipei adverse. Au intervenit oamenii de ordine și l-au evacuat.
2. După acest eveniment, aproximativ 20 de suporteri ai echipei gazdă au pătruns în incinta terenului de joc alegând într-un mod agresiv spre jucătorii echipei oaspete. Aceștia (n.r. – jucătorii echipei AFC Odorheiu Secuiesc) au fugit de frică la vestiare. Au intervenit Jandarmeria și oameni de ordine pentru a restabili ordinea.
3. Din galeria echipei gazdă, după fluierul de final, s-a scandat «m..e Ungaria» în mod repetatat”, a scris arbitrul în raportul de joc.
SR Brașov este pe locul 3 în play-off-ul Seriei 6 din Liga 3 cu 39 de puncte. Odorheiu Secuiesc este ocupanta locului secund cu 46 de puncte, iar CSO Băicoi cu 47 de puncte.
SR Brașov va juca vineri, de la 17:00, împotriva celor de la CSO Plopeni, ultima clasată în play-off, cu 32 de puncte.