Evaziune fiscală cu servicii de ride-sharing. Percheziții și în Braşov

Brasov24Știri5 hours ago3 Views


Publicitate

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, au desfășurat joi dimineață 19 percheziții domiciliare în județele Timiș, Arad, Bihor, Sibiu, Brașov, Constanța și Galați, într-un dosar de evaziune fiscală.

Anchetatorii investighează activitatea mai multor societăți comerciale care, în perioada 2021 – 2024, ar fi prestat servicii de transport alternativ de tip ride-sharing fără a respecta prevederile legale. Aceste firme nu ar fi avut angajați declarați, nu ar fi utilizat aparate de marcat electronice și nu ar fi declarat achiziții de servicii intracomunitare. Totodată, veniturile ar fi fost neînregistrate și nedeclarate, ceea ce a condus la sustragerea de la plata taxelor și impozitelor datorate statului.

Prejudiciul estimat până în acest moment depășește suma de 3 milioane de lei.

În cadrul acțiunii, au fost puse în aplicare și trei mandate de aducere, persoanele vizate urmând a fi audiate de procurori.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a celor implicați.





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...