Elena Lasconi zice că a fost executată politic / Îl dă în judecată şi pe Allen Coliban

Brasov24Știri1 week ago14 Views


Elena Lasconi zice că a fost executată politic, după ce conducerea USR a anunţat că îl va sprijini pe Nicuşor Dan, în defavoarea ei, la alegerile prezidenţiale care au primul tur în data de 4 mai.

„Eu știu că dreptatea este de partea mea și îi voi da în judecată pe cei care încearcă să facă un mare abuz doar ca să-și asigure un viitor călduț! O gașcǎ din USR a ajuns să încerce sa mă elimine, după ce am fost validată de Congres, în plin proces electoral, fără nicio decizie a unei autorități competente. Este o execuție politică ascunsă sub un formalism de partid, dar care, în esență, nu are nici legitimitate, nici temei legal”, a declarat Elena Lasconi.

Printre cei vizaţi de Elena Lasconi cu judecata este şi Allen Coliban, fost primar al Braşovului, în prezent vicepreşedinte USR, pe care preşedinta partidului l-a numit „loser” – Detalii, AICI.

Elena Lasconi zice că a fost executată politic

„USR înseamnă deschidere, transparență, dreptate pentru fiecare dintre noi, respect, adevăr. Acestea sunt valorile în care cred, pentru care am intrat în acest partid și pe care le împărtășesc majoritatea colegilor mei. Colegi cărora le voi transmite direct în această seară, în ședința Comitetului Politic, că o mână de oameni nu pot confisca acest partid. Dacă tot au ajuns subiect public ședințele noastre interne – și nu eu am generat asta -, spun și aici, să fie clar pentru toată lumea: ședința din această seară este INFORMALĂ. Orice manevră de a pretinde luarea unei așa-numite decizii ar fi ilegală, fără greutate juridică. Este doar o încercare de a manipula percepții. Un abuz făcut cu metodele bolșevice. Vorbim despre o epurare politică în sensul strict: o persoană validată democratic este eliminată, fără explicații, fără o procedură legală, în numele unei așa-zise «discipline de partid»”, a mai spus, apăsat, Elena Lasconi.

Ea a încheiat: „Eu am curaj să fac dreptate! Și voi face dreptate și pentru mine, și pentru colegii mei din USR, și pentru voi!”.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...