Inițiat încă de acum doi ani, proiectul de descongestionarea a traficului pe drumul județean ce leagă Sânpetrul de Brașov a ajuns în faza de elaborare a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii, după ce au existat mai multe sincope în ceea ce privește partea de proiectare (detalii aici).
Astfel, Primăria Sânpetru a semnat un contract cu firma Infraverde Consulting din București atât pentru elborarea documentației DALI, cât și pentru efectuarea unei expertize tehnice și verificările tehnice de specialitate. Valoarea contractului este de 57.000 de lei fără TVA, respectiv 67.830 lei cu TVA.
O variantă luată în calcul de Primărie pentru descongestionarea traficului pe drumul județean era de a amenaja benzi suplimentare pe porţiunea din Sânpetru a DJ 103, respectiv între intersecţia străzilor Zaharia Bârsan şi Hărmanului (pasajul de peste varianta ocolitoare a Braşovului). În acest moment, sectorul de drum din Sânpetru are două benzi (câte una pe sens), iar potrivit temei de proiectare ar urma să fie amenajată câte o nouă bandă pe sens, fiind luat în calcul ca una dintre benzi să fie dedicate exclusiv transportului în comun.
Proiectul are o importanță majoră în contextul în care, în parteneriat cu Primăria Brașov, ar urma să demareze și lucrările de amenajare a străzii Narciselor, care va fi o nouă rută de legătură între comună și municipiul reședință de județ. Proiectul străzii Narciselor datează de mai bine de patru ani, însă licitația a fost lansată cu întârziere abia la începutul lui 2024, fără vreun motiv care să fi fost anunțat public de fosta administrație. Pentru realizarea investiției, au fost depuse 6 oferte, care sunt în curs de evaluare.