Drepturile copilului în România, intenții și perspective pentru 2025

Brasov24Știri4 hours ago4 Views


Drepturile copilului în România, intenții și perspective pentru 2025

În contextul anului 2025 – Anul Național al Copilului, al modificărilor aduse la Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, celui de-al șaselea și al șaptelea Raport periodic privind implementarea Convenției ONU cu privire la drepturile copilului în România, marți, 18 martie, s-a desfășurat seminarul pe tema „Drepturile copilului”, având ca organizatori Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaților – a cărei vicepreședintă este deputata de Brașov Ariana Oana Bucur -, Comisia pentru învățământ, știință și inovare din Senatul României și UNICEF în România.

Temele abordate au vizat Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, obligațiile statelor semnatare în promovarea drepturilor copilului, rolul Parlamentului în acest proces, importanța consultării copiilor în procesele decizionale de la nivel local și național, materiale prezentate de doamnele  Vanessa Sedletzki  și Gerison Lansdown, experte internaționale în domeniu. 

Ariana Bucur a reamintit că, anul trecut, Parlamentul României a adoptat proiectul de lege care prevede instituirea anului 2025 ca Anul Național al Copilului pentru a încuraja manifestări dedicate dezvoltării sociale, educaţionale, culturale şi civice a copiilor. Totodată, Parlamentul a aprobat o serie de amendamente la Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului pentru a încuraja participarea și consultarea copiilor în procesele de luare a deciziilor care le afectează viața. Ca stat care a ratificat Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, o dată la cinci ani, România raportează Comitetului ONU pentru drepturile copilului date privind situația copiilor din România, progresele realizate și provocările întâmpinate în ceea ce privește promovarea și respectarea drepturilor copilului.

Prezentarea expertelor a subliniat diferențele fundamentale dintre drepturile copiilor și cele ale adulților, subliniind faptul că drepturile copilului includ protecție suplimentară datorită vulnerabilității lor specifice. Convenția ONU privind Drepturile Copilului, adoptată în 1989, stabilește obligațiile guvernelor de a asigura, proteja și respecta drepturile copiilor, drepturi definite în trei categorii principale:

  • Drepturi de bază: dreptul la sănătate, la educație, la protecție socială și sprijin familial;
  • Drepturi de protecție: protecția împotriva discriminării, exploatării economice și sexuale, violenței și tratamentelor inumane;
  • Drepturi de participare: dreptul copiilor de a fi ascultați, de a-și exprima opiniile și de a participa la deciziile care îi afectează.

Un aspect esențial al abordării bazate pe drepturile copilului îl constituie principiul interesului superior al copilului, care trebuie să ghideze toate deciziile luate în beneficiul acestuia. De asemenea, s-a pus accent pe importanța evoluției capacităților copilului, subliniindu-se faptul că participarea acestora trebuie adaptată vârstei și nivelului lor de maturitate.

Dezbaterile din cadrul seminarului au evidențiat rolul esențial al Parlamentului în implementarea Convenției prin adoptarea de legi adecvate, alocarea de resurse necesare și monitorizarea constantă a respectării drepturilor copilului. Totodată, a fost subliniată necesitatea existenței unor mecanisme eficiente de consultare a copiilor în elaborarea politicilor publice, precum și responsabilitatea statului în sprijinirea familiilor pentru a asigura un mediu propice dezvoltării copiilor”, a precizat Ariana Bucur.

Asigurarea implementării eficiente a Convenției ONU privind Drepturile Copilului poate avea sprijinul Parlamentului prin adoptarea unor măsuri care să vizeze:

  • îmbunătățirea cadrului legislativ prinadoptarea unei legislații suplimentare care să clarifice și să consolideze mecanismele de protecție a copilului, introducerea unui mecanism obligatoriu de evaluare a impactului asupra drepturilor copilului pentru orice prevedere legislativă nouă, crearea unor standarde clare pentru consultarea copiilor în procesul legislativ.
  • monitorizare și transparență prin crearea unei comisii parlamentare speciale pentru drepturile copilului, care să supravegheze aplicarea Convenției, impunerea unor indicatori de performanță pentru ministerele responsabile (educație, sănătate, protecție socială).
  • creșterea finanțării pentru politici dedicate copiilor prin alocarea unui buget clar și transparent pentru programele de sprijin pentru copii, introducerea unui mecanism decizional participativ, prin care copiii să fie consultați în privința investițiilor care îi privesc, creșterea investițiilor în centre de consiliere, protecție și reintegrare pentru copiii vulnerabili.

„În concluzie, seminarul a reafirmat angajamentul României de a respecta și promova drepturile copilului, evidențiindu-se necesitatea unui efort concertat între instituțiile statului, societatea civilă și copiii înșiși pentru a asigura aplicare reală și eficientă a principiilor stabilite de Convenția ONU”, a precizat vicepreședinta Comisiei de învățământ, deputata de Brașov Ariana Bucur.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...