Dovada că AUR a plătit 1,5 milioane de dolari pentru întâlnirile și interviurile lui George Simion din SUA

Brasov24Știri8 hours ago5 Views


Dovada că AUR a plătit 1,5 milioane de dolari pentru întâlnirile și interviurile lui George Simion din SUA.

Departamentul de Justiție al Statelor Unite a publicat un amendament pe site-ul oficial în care apare un nou document, de această dată semnat de vicepreședintele executiv al AUR, Marius Lulea, din care rezultă că a acceptat contractul de lobby încheiat pe data de 31 martie, în SUA, cu firma BGD.

G4Media.ro a dezvăluit în premieră – pe 23 aprilie – existența contractului, însă la data respectivă în documente apărea doar semnătura reprezentantului firmei BGD, Daniel Delnero.

În schimbul a 1,5 milioane de dolari, compania s-a angajat să-i organizeze lui George Simion întâlniri la Washington DC cu lideri politici, dar și apariții în presa din Statele Unite. 

În urma acestui contract de lobby, așa cum a informat Antena 3 CNN, George Simion i-a dat un interviu lui Steve Bannon, fost consilier al președintelui american Donald Trump, în care a spus „se vrea eliminarea lui prin orice mijloace, dând exemplul premierului slovac Robert Fico, care a fost împușcat anul trecut. Simion a mai spus că îl va „reinstaura” pe fostul candidat de extremă dreapta Călin Georgescu atunci când va deveni președinte, dar și că el a inventat mișcarea „Make Europe Great Again”.

Dovada că AUR a plătit 1,5 milioane de dolari pentru întâlnirile și interviurile lui George Simion din SUA

AUR a negat la vremea respectivă existența vreuneui contract sau că ar fi semnat vreun contract. Ulterior, AUR a depus o sesizare la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) împotriva G4Media.ro pe motiv că ar fi transmis informații false.

Vicepreședintele executiv AUR, Marius Lulea, nu a răspuns G4Media.ro pe marginea acestui subiect.

Dovada că AUR | MyTex.ro

Iată documentul publicat de Departamentul de Justiţie al SUA şi cu semnătura vicepreşedintelui AUR Marius Lulea, din care rezultă că oferta firmei de lobby a fost acceptată.

Dovada că AUR | MyTex.ro
Dovada că AUR | MyTex.ro

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...