Doi arhierei au sfințit pictura Bisericii din Prejmer / Sfințire și a capelei mortuare din Budila

Brasov24Știri3 hours ago6 Views


Doi arhierei au sfințit pictura Bisericii din Prejmer / Sfințire și a capelei mortuare din Budila

Doi arhierei au sfinţit pictura Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Prejmer, judeţul Braşov. Slujba religioasă a fost săvârşită în Duminica Mironosiţelor şi a fost urmată de Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită în lăcaşul de cult.

Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, au sfinţit pictura noii biserici din Prejmer. În soborul slujitor s-au aflat pr. Dănuţ Benga, protopopul de Braşov, pr. Gelu Porumb, protopopul de Prejmer-Săcele, preotul paroh Sorin Şerban şi alţi slujitori ai sfintelor altare. Credincioşii din Prejmer au participat în număr mare la slujba de sfinţire şi la Sfânta Liturghie, alături de ei aflându-se autorităţi centrale, judeţene şi locale, pelerini şi oaspeţi.

Sărbătoarea de la Prejmer s-a încheiat cu ceremonia de acordare a mai multor distincţii. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a oferit Ordinul ctitoricesc „Ioan Meţianu” pentru laici luiTodorică Constantin Șerban, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Brașov, şi lui Mihai Florin Apafi, primarul comunei Prejmer.
De asemenea, Ordinul „Anastasia Șaguna” a fost oferit doamnei Laura Cristina Șerban, iar Teodor Ioan Despu a primit Ordinul „Dimitrie Cunțan”. Binefăcătorii lăcașului de cult au primit acte de cinstire.

Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit și capela mortuară a Parohiei Budila, Protopopiatul Prejmer-Săcele, ridicată în apropierea Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate. La slujba de sfinţire au fost prezenţi stareţul Mănăstirii „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Sighişoara, protosinghelul Emanuel Pleş, pr. Gelu Porumb, protopopul de Prejmer-Săcele, preotul paroh Daniel Săraru, precum şi alţi slujitori ai sfintelor altare.
În încheiere, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a oferit doamnei Alina Zbarcea distincţia „Crucea Șaguniană pentru mireni”, iar domnului Gheorghe Popa i-a oferit Distincţia „Dimitrie Cunțan”, Binefăcătorii locașului au primit acte de cinstire.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...