Dealul Lempeș de lângă Sânpetru s-a numit Mont Melis (Muntele de Miere) în secolul al XIII-lea. Albinăritul în Țara Bârsei era practică de bază

Albinăritul s-a bucurat din timpuri străvechi de apreciere în zona Țării Bârsei. Există documente din secolele al XIII-lea și al XIV-lea în care dealul Lempeș de lângă Sînpetru și Hărman apare sub denumirea de Mons Mellis (munte de miere). Pădurea de tei, existentă atunci pe Lempeș, oferea hrană bogată roiurilor de albine. Mai mult decât atât, în anul 1377 localitatea Hărman este atestată sub o denumire sugestivă: Hönigberg -Cetatea Mierii.

Despre localitatea Prejmer s-a consemnat că a fost un sat „de fericiți și bogați stupari”, zona Țării Bârsei fiind renumită pentru negoțul cu ceară și miere. Nu întâmplător, câteva localități din jurul Brașovului poartă și azi numele de Stupini (Stupinii Brașovului, Stupinii Prejmerului).

În Țara Bârsei, ca pe întreg cuprinsul Transilvaniei feudale, satele au dat dijmă (dări către moșieri) în stupi, care însă nu constituia un venit feudal prea mare, cu toate că mai toată populația iobagă din subzona Săcele, Bran etc. plătea acest bir. Brașovul desfășura un intens comerț cu ceară, atât cu Orientul, cât și cu Viena. O dispoziție regală din secolul al XIV-lea impunea ca ceara adusă de peste Carpați să fie topită și vândută la Brașov. Din Brașov se exporta în cantități mari și miedul, o băutură preparată din miere fermentată.

Legat de calendarul apicultorilor, se credea că în jurul datei de 14 septembrie, insectele își caută un loc ferit din cauza apropierii iernii. Drept urmare, prisăcarii începeau să-și bage stupii la adăpost (în fân, bordeie). De la această dată începea iernatul albinelor ce dura aproximativ șase luni, până pe la mijlocul lunii martie a anului următor.

Interesant este modelul de stup pe care îl confecționau oamenii în epoca feudală și chiar mai aproape de epoca modernă. Astfel, stupii erau fie tăiați din trunchiuri găunoase, fie împletiți din papură, din paie, dar mai cu seamă din nuiele, fie lucrați din scândură.

Practic „albinăritul este strâns legat de flora meliferă, anul apicol având aceeași structură cu anul agricol: două anotimpuri de bază (iarnă şi vară), separate prin două hotare care corespund, aproximativ, cu echinocțiul de primăvară şi echinocțiul de toamnă”.

Sursa: FB/Muzeul de Etnografie Brașov