Clubul Sportiv Municipal (CSM) Corona organizează o acțiune dedicată copiilor din Brașov la Sala de Sport Metrom. Practic, așa cum specifică și mesajul evenimentului, de „Ziua Copilului” cei mici „Descoperă sportul prin atelierele Corona Brașov”.
„De 1 iunie, îi invităm pe cei mici să descopere frumusețea sportului!
Te atrage voleiul, baschetul sau handbalul? Sau poate te visezi un mare hocheist sau scrimer! Haide să descoperi cinci sporturi frumoase cu ajutorul antrenorilor și sportivilor juniori de la Corona Brașov!
Pe 1 iunie, între orele 10:00 și 12:00, la sala Metrom, vom organiza cinci ateliere sportive de baschet, volei, scrimă, hochei și handbal. Copiii care vor participa la toate cele cinci ateliere, vor avea întâietate la înscrierea la stagiile de inițiere organizate în acest an de Corona Brașov!
Îi așteptăm pe toți cei mici să se bucure de sport, relaxare și să descopere, cu ajutorul juniorilor de la Corona Brașov, cât de frumos poate fi sportul!”, anunță clubul finanțat de municipalitatea brașoveană.
De asemenea, CSM Corona intenționează să organizeze în acest an stagii de inițiere la patinaj, gimnastică sau jocuri sportive.