Dan Diaconescu a dat detalii despre locul unde s-a mutat Călin Georgescu. Precizările au fost făcute în contextul în care polițiștii nu l-au găsit la domiciliu, chiar dacă fostul candidat la alegerile prezidențiale se află sub control judiciar.
„Am vorbit cu apropiații săi. Și mi-au transmis că este ok fizic, dar s-a mutat în altă locație cu întreaga familie din motive de securitate. A primit foarte multe amenințări cu moartea, la adresa sa și la adresa familiei. De aceea nu a fost găsit (n.r. de polițiști) la vechea adresă”, a spus jurnalistul pentru Gândul.
Jurnalistul a mai spus că a dorit să posteze anunțul pe TikTok, dar a fost blocat.
Polițiștii din Buftea nu l-au găsit la domiciliu așa că au îndeplinit procedura standard și l-au citat la solicitarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Mediafax a dezvăluit că este vorba despre Călin Georgescu, care a depus vineri contestație la măsura controlului judiciar.
„Având în vedere că nicio persoană nu a fost găsită la domiciliu, polițiștii au procedat, conform normelor legale în vigoare, la afișarea unei înștiințări, cu privire la citația în cauză”, potrivit Poliției Ilfov.
Georgescu este obligat să anunțe autoritățile dacă își schimbă domiciliul și să se prezinte la poliție potrivit unui program stabilit.