Crin Antonescu îi răspunde lui CTP: „Nu mi-e frică, mi-e silă”

Brasov24Știri4 hours ago5 Views


Crin Antonescu îi răspunde lui CTP: „Nu mi-e frică, mi-e silă”

Candidatul Coaliției PSD-PNL-UDMR în primul tur al alegerilor prezidențiale, Crin Antonescu, îi dă replica gazetarului Cristian Tudor Popescu, după ce acesta a spus despre el că „s-a pus la adăpost” atunci când a susținut că nu poate să aleagă între Nicușor Dan, „un rău cunoscut”, și George Simion, „un rău necunoscut”.
Nu mi-e frică, mi-e silă. Nu, domnule Cristian Tudor Popescu, nu mi-e frică de Simion. Nu mi-e frică nici de „înfi­erările” organizate pe motiv că nu-l susțin, imediat și necondiționat, pe dl. Dan. Știți bine și dvs. că, dacă nu mi-a fost frică de haita de securiști, procurori și intelectuali în lesă ai lui Băsescu, nu mi-e frică nici de amenințările (dacă asta or fi) ale lui Simion. Nu mi-e frică nici de întunericul din numeroasele răspunsuri la postările mele, răspunsuri pline de ură dar lipsite de orice imaginație. Nu mi-e frică nici de intoleranța tâmpă din răspunsurile unor urmăritori ai dvs., chiar la postările pe care le faceți. Eu nu voi uita că m-ați votat (mulțumesc, din nou), dar – vai! – nici ei. În mintea lor, frumoasă şi liberă, ar trebui să vă puneți cenușă multă în cap pentru asta. Multă”, a reacționat Crin Antonescu, printr-un nou mesaj postat luni pe Facebook.

Antonescu califică drept „secături” reunite în „marea coaliție” pentru „salvare” partidele care și-au anunțat susținerea pentru Nicușor Dan pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale (USR, PNL, UDMR):

Nu mi-e frică. Dar mi-e silă, profundă silă, de ipocrizia tuturor secăturilor reunite în „marea coaliție” pentru „salvare”. Înțeleg și respect opțiunea oamenilor sinceri care votează și încearcă să determine și alte voturi pentru dl. Dan, din motive care țin de alegerea lor. N-am nicio îndoială că vă numărați printre ei. Dar mi-e silă de pretenția cuiva, oricui, de a mă „pune în discuția colectivului” pentru propria mea opțiune. Dna Porumbel, de la A3, poate să o facă. Dumneavoastră, domnule Cristian Tudor Popescu, nu puteți. Nu mă puteți „felicita” pentru “prudență”, din două mari motive: 1. ştiți că nu e așa 2. nu sunteți dna Porumbel. Nu mi-e frică și, sper, să nu vă fie frică nici vouă, celor care mai citiți ce scriu eu pe aici. Și sper să îmi înving și sila, fără a o uita”.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...