Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind viituri rapide şi posibile inundaţii locale, valabilă până miercuri la prânz, în judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov. Conform hărții publicate de hidrologi, în județul Brașov este vizat pârâul Bârsa, care poate să inunde zone din apropiere.
„Fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, precum şi viituri rapide pe râurile mici, cu potenţial de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri ce pot conduce la depăşirea cotelor de atenţie”, a arătat sursa citată.
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), a fost emisă o atenţionare hidrologică de Cod galben, valabilă de marţi, de la ora 12:00, până miercuri, la aceeaşi oră. Cele mai intense manifestări sunt prognozate marţi, între orele 16:00-23:00, când probabilitatea şi intensitatea fenomenelor hidrologice vor fi crescute.
”În acest context, populaţia este rugată să manifeste prudenţă, să evite deplasările în apropierea cursurilor de apă, să nu încerce traversarea râurilor învolburate şi să fie pregătită pentru intervenţii rapide în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă”, au menţionat hidrologii.