Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a încheiat, la sfârșitul lunii aprilie, seria contractelor atribuite pentru realizarea centrelor de date care vor colecta informațiile cloud-ului guvernamental.Trei dintre centrele de date fizice din cadrul programului cloud-ului guvernamental sunt realizate de firma Synotech Global Services. Compania a primit 145 de milioane de lei, fără TVA, de la Serviciul de Telecomunicații Speciale, pentru realizarea centrelor de date din București, Brașov și Timișoara, potrivit datelor Presshub.
Serviciul de Telecomunicații Speciale a atribuit, la 8 ianuarie 2024, un contract în valoare de 39,7 milioane de lei (fără TVA) pentru furnizarea de echipamente tehnologice necesare amenajării Centrului de Date Secundar I, situat în localitatea Cristian, județul Brașov.
Contractul include și servicii de instalare, configurare, punere în funcțiune, operaționalizare, instruire și acreditare și este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 7, Transformarea Digitală, Investiția 1 „Cloud Guvernamental”.
Procedura s-a desfășurat prin licitație deschisă, fără a fi utilizată o licitație electronică, iar criteriul de atribuire a fost cel mai bun raport calitate-preț (80% preț, 20% suplimentarea duratei garanției).
Contractul a fost adjudecat de o asociere formată din Synotech Global Services România și Innova Engineering, alături de subcontractanții Sigura Total Fire & Building Engineering SRL (CUI 15994862), Marctel-SIT și Technoinstal SRL (CUI RO 15029340).
În cadrul licitației au fost depuse două oferte. Durata de executare este de 15 luni.
Firma Synotech Global Services România este deținută în prezent de Manuela Carolina Popescu (65%) și de Walter Cor Hagigalinis Haralambie (35%), conform datelor obținute cu ajutorul platformei Termene.ro.
Synotech provine din fuziunea a trei societăți: DIM Soft, Abacus Systems & Solutions SRL și Abacus Telcon.
Până în anul 2021, asociatul majoritar al Synotech Global Services era offshore-ul cipriot Lisaos Ventures LTD.
În 2021, offshore-ul i-a cedat acțiunile Manuelei Carolina Popescu. Aceasta a fost implicată și în Asociația Regal Sport Club „Ferdinand I”, care era controlată tot de Claudiu Florică, până la cedarea către Victor Angelescu, actualul acționar majoritar al clubului Rapid București.
Numele lui Claudiu Florică apare ca denunțător, martor și inculpat în dosarele de corupție Microsoft, care au dus la condamnarea mai multor politicieni și oameni de afaceri cunoscuți. Printre aceștia se află fostul primar Ștefan Gheorghe, ministrul Gabriel Sandu, dar și afaceriștii Dorin Cocoș și Nicolae Dumitru, zis Niro.
Pe 27 septembrie 2017, Direcția Națională Anticorupție anunța trimiterea în judecată „a lui Florică Claudiu Ionuț, la data faptelor reprezentant al D.Con-Net AG, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de: instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, două fapte de spălare a banilor”.
El a scăpat de condamnare prin prescripția faptelor.
Mai multe amănunte pe Presshub.