Pasionaţii de viteză şi maşini puternice s-au întrecut într-o cursă spectaculoasă, într-un loc pitoresc, la cea de-a 56-a ediţie a Campionatului Național de Viteză în Coastă. Alexandru Pițigoi, care vine după 3 titluri consecutive, încă are emoţii când se gândeşte la cursă, transmite observatornews.ro.
„Anticipez că anul acesta va fi şi mai dificil decât până acum. Mă obligă, într-adevăr, cele trei titluri din ultimii ani, dar în acelaşi timp mă şi bucur că începem un nou sezon”, a declarat Alexandru Piţigoi, pilot de curse.
Radu și Nicolas, tată şi fiu, demonstrează că pasiunea pentru maşini se transmite din generaţie în generaţie. Cei doi sunt colegi de echipă, dar și rivali pe circuit.
„Emoţii, cred că de ambele părţi, clar că noi ca părinţi cumva avem modul nostru de simţi emoţii, dar sunt convins că şi Nicolas are modul lui de a simţii emoţii când eu sunt pe traseu. Este o etapă foarte tehnică, este un traseu scurt, într-adevăr, doar că are nevoie de multă atenţie şi multă practică înainte”, a precizat bărbatul.
Şi pentru Jerome France pasiunea pentru motorsport a început în familie. Sportivul a renunțat la tot în țara sa natală pentru o carieră de peste două decenii în afaceri şi motorsport în România. „Amândoi părinţii mei au fost implicaţi în motorsport. Am crescut în această atmosferă. Dacă mi-am propus acum să fiu la viteză în coastă, eu vreau să câştig”, a adăugat acesta.
Costel Cășuneanu pilotează una dintre cele mai puternice mașini din campionat și are pretenții la victoria care se va decide astăzi. „E o etapă foarte frumoasă. E prima etapă de viteză în coastă care am făcut-o şi o am la inimă, ţin foarte mult la ea”, a transmis pilotul.
Chiar dacă ieri vremea le-a jucat feste piloților, ploaia lovind din belșug Râșnovul, fanii mașinilor puternice au fost în număr mare. Competiţia continuă şi azi, iar intrarea este gratuită.
Sursa foto: Rally COW/Facebook