Brașovenii, invitați la dezbaterea privind noul PUG / Hartă interactivă

Brasov24Știri2 days ago9 Views


Brașovenii, invitați la dezbaterea privind noul PUG / Hartă interactivă

Dezbaterea publică a proiectului de elaborare a unui nou Plan Urbanistic General continuă cu întâlnirea publică în care brașovenii pot adresa, în mod direct, întrebări elaboratorilor acestui document strategic, pentru a obține clarificările necesare. Această întâlnire va avea loc luni, 31 martie, între orele 14.00 – 20.00, la Teatrul Sică Alexandrescu, astfel că cetățenii vor putea adresa întrebări elaboratorilor proiectului noului PUG despre prevederile incluse în acest document, dar și modul în care propunerile se vor reflecta asupra orașului.

Aflat în dezbatere publică de mai mult timp, proiectul a fost amendat de mai mulți brașoveni, care au observat neconcordanțe în document, dar și care și-au exprimat dezacordul cu anumite prevederi.

În această perioadă și Primăria Brașov a transmis o serie de propuneri de modificare a proiectului inițial, propuneri care răspund nevoilor și așteptărilor brașovenilor.

Acestea vizează mai multe aspecte printre care, extinderea extravilanului peste zone în care există deja locuințe, simplificarea procedurilor, clarificarea modului de întocmire a documentațiilor de urbanism și reglementarea circulațiilor în interiorul orașului.

„Luni vom avea întâlnirea publică, la care sunt invitați brașovenii, cu cei care au elaborat proiectul pentru PUG. Astfel, cei care au nevoie de clarificări legate de prevederile din această propunere sunt așteptați la Teatrul Sică Alexandrescu, începând cu ora 14.00. De asemenea, până în 14 aprilie, continuăm să primim propuneri pentru îmbunătățirea acestui document. Noi deja am trimis o serie de propuneri, fie al noastre, fie ale cetățenilor, și după finalizarea dezbaterilor, sperăm ca o mare parte să se regăsească în documentul pe care îl vom prezenta Consiliului Local. Este important să ne asigurăm că brașovenii care locuiesc de zeci de ani în anumite zone nu se trezesc prin noul PUG în afara zonei locuibile (în extravilanul municipiului n.n.), că nu reglementăm drumuri naționale în interiorul orașului, că vom avea un concept integrat pentru optimizarea legăturilor cu localitățile învecinate sau că descongestionăm traficul din centrul istoric. Acestea sunt doar câteva dintre zecile de propuneri pe care le-am comunicat elaboratorului și mă bucur pentru că brașovenii sunt implicați în elaborarea unui document atât de important pentru dezvoltarea orașului”, a precizat primarul George Scripcaru.

Întreaga documentație poate fi consultată integral pe site-ul primăriei, și conține memoriul general, regulamentul local de urbanism, un memoriu de sinteză, planșele de reglementări urbanistice, inclusiv cele detaliate pe MUTR-uri (macro unități teritoriale de referință).

Dezbaterea publică privind Propunerea Preliminară P.U.G. Municipiul Brașov va avea loc în data de 31.03.2025, Teatrul Sică Alexandrescu (Teatrul Dramatic), Sala Mare, în intervalul 14.00-20.00.

Pentru optimizarea derulării acestei dezbateri și pentru a da posibilitatea unui număr cât mai mare de brașoveni să intervină, participanții sunt rugați să respecte următoarele reguli:

– Înscrierea la cuvânt se face prin completarea unui formular de înscrieri online la cuvânt disponibil în ziua dezbaterii. Cei care au nevoie, vor fi sprijiniți de voluntari pentru a se înscrie;

– Cuvântul este acordat doar la anunțul moderatorului;

– Vă rugăm să limitați intervențiile la maximum 2 minute, pentru a da șansa cât mai multor participanți să ia cuvântul;

– Vă rugăm să nu reluați un subiect care a fost deja expus de unul dintre antevorbitorii dumneavoastră;

– Pentru o mai bună organizare, vă rugăm să pregătiți dinainte întrebările pe care doriți să le puneți în momentul în care vi se acordă cuvântul. Studiați documentația completă accesibilă și online aici.

Campania de informare și consultare a publicului, continuă până la data de 14.04.2025, astfel că cei care nu pot fi prezenți sau nu pot lua cuvântul pot trimite observațiile lor asupra documentelor în următoarele moduri:
fizic – la sediul Primăriei Municipiului Brașov – B-dul Eroilor nr.8, parter, cam. 1
Centrul de Informare pentru Cetățeni – Posturile de lucru nr: 12, 13, 14, 15;
Program cu publicul: Luni-Joi 08:00-14:00; Vineri 08:00-13.00
electronic – prin intermediul hărții interactive, aici.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...