Persoanele fizice şi cele juridice din municipiul Braşov ar putea plăti de anul viitor o nouă taxă: cea de „protecţie civilă”. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, noua taxă ar urma să fie de 2% din impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice şi de 0,5% din valoarea impozitului pe clădiri stabilit pentru persoanele juridice.
1,2 – 1,3 milioane de lei pe an
„Această taxă specială ar urma să fie achitată de toţi proprietarii de imobile. Sumele încasate ar urma să fie folosite exclusiv pentru lucrările la adăposturile civile. Taxa specială va fi menţionată separat pe chitanţele primite de contribuabili. Această contribuie a fost propusă în etapa de dezbatere a proiectului de hotărâre de Consiliu Local Braşov privind aprobarea taxelor şi impozitelor locale pe anul 2026”, a declarat Toarcea, potrivit bzb.ro.
Conform estimărilor reprezentanţilor Primăriei Braşov, anual, din această taxă ar urma să se încaseze în jur de 1,2 – 1,3 milioane de lei.
Anul acesta, niciun leu pentru adăposturile civile
Anul acesta, pentru lucrări de reabilitare a adăposturilor civile din municipiul Braşov nu a fost alocat niciun leu. „Având în vedere că, anul acesta, la bugetul local al municipiului Braşov a fost înregistrat un deficit de 10 milioane de euro din sumele alocate de la bugetul de stat, nu au mai fost fonduri pentru lucrările la adăposturile civile”, a mai spus Sorin Toarcea.
Amintim că, în anul 2022, în contextul războiului din Ucraina, Primăria Braşov a început un program de inventariere şi reabilitare a adăposturilor civile, iar în anul 2023 s-au finalizat lucrările pentru 3 adăposturi de protecţie civilă.
Pe de altă parte, conform unui audit al Curţii de Conturi a României, în anul 2023 au fost identificate în municipiul Braşov 151 de adăposturi, dintre care 69 erau operative. Capacitatea totală a celor 151 de amenajări era de 15.768 de persoane, capacitatea de adăpostire în municipiul reşedinţă de judeţ fiind de 6,64% (procent raportat la o populaţie de 237.589 de locuitori).