Brașovean arestat preventiv după ce i-a trimis mesaje de amenințare fostei sale partenere

Brasov24Știri5 hours ago4 Views


Un brașovean a fost arestat preventiv după ce i-a trimis mesaje de amenințare fostei sale partenere, care obținuse ordin de protecție împotriva lui.

La data de 16 mai a.c., polițiștii au fost sesizați de către o persoană care le-a semnalat faptul că fostul partener ar fi încălcat interdicțiile ordinului de protecție emis de Judecătoria Brașov, după ce acesta i-ar fi transmis mai multe mesaje și s-ar fi prezentat la adresa persoanei vătămate, din municipiul Brașov, careia  i-a creat o stare de temere.

Astfel, față de cele sesizate de către femeie, polițiștii s-au deplasat de îndată la adresa indicată și au efectuat verificări și l-au identificat pe bărbatul reclamat.

În baza celor constatate la fața locului, a audierilor efectuate și a faptului că, pe numele bărbatului se afla emis un ordin de protecție, pe care acesta nu l-a respectat, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de «încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie».

De asemenea, în cauză, polițiștii au dispusă reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, iar după prezentarea de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în fața judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.

Cercetările sunt continuate de polițiștii brașoveni, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...