Biserica Neagră din Brașov găzduiește deschiderea oficială a celei de-a 44-a ediții a Festivalului Internațional al Muzicii de Cameră, un eveniment care promite să fie nu doar un concert, ci o veritabilă experiență artistică. Intitulat sugestiv „Lumini și umbre”, concertul inaugural aduce în fața publicului brașovean și a turiștilor din oraș Orchestra de cameră a Filarmonicii Brașov sub conducerea muzicală a lui Sebastian Tegzeșiu, într-o formulă inedită de dispunere spațială ce va crea o arhitectură sonoră rar întâlnită. Pe 13 mai, publicul va avea ocazia să-l asculte pe bine-cunoscutul și apreciatul organist Steffen Schlandt într-un dublu concert semnat de Georg Friedrich Händel, completat de lucrări de Arcangelo Corelli, Ralph Vaughan Williams și Francesco Geminiani – o selecție de partituri ce pendulează între noblețe barocă și profunzime romantică.
În ziua următoare, miercuri, 14 mai, festivalul se mută în Sala Patria, unde Ansamblul de suflători al Filarmonicii Brașov va un demonstra rafinament timbral deosebit. Ciprian Patriche, Emin Curtgeafar, Izsák Jenő, Mihai Mărunțelu și Cosmin Elisei ne vor încânta cu lucrări semnate de Carl Nielsen și Jacques Ibert. În continuare, prestigiosul Gaudeamus Quartet va aduce pe scenă Cvartetul op. 59, nr. 2 de Ludwig van Beethoven – un veritabil colos al literaturii camerale.
Joi, 15 mai, festivalul lasă loc unui moment de sărbătoare: concertul simfonic aniversar dedicat Zilei Filarmonicii Brașov. Dirijorul armean Sergey Smbatyan va conduce orchestra într-un program spectaculos, ce include Suita „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski și Simfonia nr. 2 de Serghei Rahmaninov – lucrări ample, emoționante și cuceritoare.
Vineri, 16 mai, Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră revine cu o propunere extrem de inovatoare și rafinată: cvintetul LIMINAL ZONE – CARAMEL, condus de clarinetistul Ulrich Drechsler, va aduce în Sala Patria suita „Beauty Doesn’t Ask for Attention”, o lucrare exotică, în care jazzul, muzica world și minimalismul fuzionează cu o naturalețe cuceritoare. Acest spectacol, prezentat anterior în faimoasa sală Musikverein din Viena, promite o seară de neuitat.
Sâmbătă, 17 mai, în același spațiu, publicul va păși în timp prin intermediul concertului „Prin patrimoniul muzical, la pas!” susținut de Ansamblul de Muzică Veche „Anton Pann”. Programul aduce la lumină creații rare ale unor compozitori precum Dimitrie Cantemir, Anton Pann și George Ucenescu, precum și bijuterii muzicale din manuscrisele Codex Transilvanae, Codex Moldavae și Codex Anonimus.
În încheierea festivalului, duminică, 18 mai, publicul este invitat la un eveniment de gală cu unul dintre cei mai apreciați și populari violoniști ai scenei internaționale: Gilles Apap. Alături de formația sa Colors of Invention, care include instrumente precum acordeonul (Myriam Lafargue), țambalul (Ludovit Kovac) și contrabasul (Philippe Noharet), Apap va traversa cu grație repertorii clasice de Antonio Vivaldi, Fritz Kreisler, Maurice Ravel, Manuel de Falla și Wolfgang Amadeus Mozart, dar și muzici tradiționale irlandeze și românești. Virtuoz, eclectic și carismatic, Gilles Apap aduce o viziune unică și profund personală asupra muzicii, la granița dintre genuri și epoci.
Evenimentele Filarmonicii Brașov continuă apoi joi, 22 mai, cu un nou concert simfonic de marcă: sub conducerea dirijorului Cristian Oroșanu, Filarmonica Brașov îl va avea ca solist pe violoncelistul Atanas Krastev. Programul include Simfonia concertantă în mi minor, op. 125 de Serghei Prokofiev, „Prin stepele Asiei Centrale” de Aleksandr Borodin și suita „Pulcinella” de Igor Stravinski – un festin orchestral care încheie această perioadă dedicată excelenței în muzică.
Biletele pentru toate evenimentele sunt disponibile la casieria Filarmonicii Brașov și online pe bilet.ro. Pentru iubitorii muzicii de cameră, o ofertă specială: la achiziționarea biletelor pentru toate concertele FIMC, unul este oferit gratuit.