Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au dispus reținerea mai multor persoane și introducerea acestora în arest, după ce ar fi provocat un scandal și s-ar fi încăierat pe fondul consumului de alcool.
La data de 21 februarie, după-amiază, polițiștii au fost sesizați cu privire la existența unui conflict spontan, iscat între mai multe persoane, din localitatea Hărman, județul Brașov.
În zona indicată, imediat după primirea sesizării, au fost direcționate forțe de ordine, care au constat că, în incinta unui imobil din localitatea Hărman, pe fondul consumului de alcool, s-ar fi iscat un conflict spontan între trei persoane, înrudite, împrejurare în care unul dintre bărbați le-ar fi lovit pe celelalte două.
Ulterior acestei altercații, s-au alăturat și alte rude, care și-au aplicat reciproc lovituri cu diverse obiecte, provocând astfel o stare de temere, dar și de indignare asupra mai multor persoane, care se aflau prezente pe strada pe care a avut loc incidentul.
Investigațiile și audierile, pe care polițiștii le-au efectuat, au dus la identificarea imediată a celor implicați în scandal. Aici, în sprijinul identificării unui vehicul, în care se aflau o parte dintre persoanele implicate, au fost colegii polițiști din cadrul I.P.J. Covasna, care au reperat și oprit autovehiculul în zona acestora de competență, astfel încât audierile au putut stabili în scurt timp forma de participație a acestora.
Astfel, materialul probator a conturat săvârșirea infracțiunilor de ”violență în familie, încăierare, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, pentru care, la acest moment sunt cercetate opt persoane, cu vârsta între 18 și 47 de ani, din localitățile Hărman, Zăbala și Sfântul Gheorghe.
Pe baza probelor existente în dosarul penal, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a celor opt persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor, între acestea fiind și o femeie de 24 de ani.
Activitățile de cercetare sunt continuate sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.