Bărbaţi din Braşov, prinşi după ce au furat peste 10.000 de lei dintr-o maşină din Marea Britanie

Brasov24Știri1 hour ago2 Views


Publicitate

La data de 04.07.2025, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au fost sesizați, prin plângere online, de către un bărbat, cetățean român, din județul Suceava, cu privire la faptul că, la data de 28.06.2025, din autovehiculul său, care se afla parcat pe o stradă din orașul Edgware, Marea Britanie, ar fi fost sustrasă suma de 10.500 lire și mai multe bunuri.

Datele transmise de persoana păgubită, coroborate cu verificările efectuate cu celeritate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au condus la identificarea și localizarea persoanelor suspecte, fiind vorba de trei bărbați, cetățeni români, cu vârste cuprinse între 33 și 35 de ani, din localitatea Prejmer, județul Brașov.

Activitățile investigativ-operative și de cercetare demarate condus la probarea activității infracționale ale suspecților, cu privire la care s-a stabilit că, ulterior comiterii faptei, s-au întors în țară, pentru a îngreuna identificarea si tragerea la răspundere.

La data de 11.07.2025, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, la adresele suspecților, ocazie cu care au fost identificate articole vestimentare folosite la comiterea faptei, precum și bunuri obținute din săvârșirea infracțiunii. Totodată, polițiștii au reușit recuperarea, de la unul dintre autorii faptei, a sumei de 2000 de lire sterline, care a fost ridicată, urmând a fi restituită persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate de către lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...