Bărbat arestat preventiv pentru șantaj și camătă, la Sfântu Gheorghe

Brasov24Știri3 weeks ago23 Views


Timp de peste un deceniu, cinci persoane ar fi fost amenințate cu violență fizică și psihică.

„În fapt, s-a reținut că, în perioada 2013–2025, inculpatul a remis bani cu dobândă unui număr de cinci persoane vătămate, fără a fi autorizat în acest sens și apoi a exercitat acte de constrângere psihică asupra persoanelor vătămate pentru ca acestea să-i remită, la diferite intervale de timp, sume de bani reprezentând dobânzi la sumele împrumutate. Pentru a determina victimele să remită dobânzile solicitate, inculpatul invoca faptul că, respectivele împrumuturi au fost acordate de cămătari din Brașov care ar putea exercita acte de violență fizică și psihică asupra persoanelor vătămate pentru recuperarea împrumuturilor, fiindu-le indusă o stare de temere”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Bărbatul de 44 de ani este cercetat pentru săvârşirea infracţiunlor de șantaj și camătă.

Cercetările penale au fost efectuate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe, cu sprijinul organelor de poliţie din cadrul I.P.J. Covasna, Poliția municipiului Sfântu Gheorghe, Biroul de Investigații Criminale, Serviciul de Investigații Criminale, Biroul Operațiuni Speciale Brașov și Serviciul pentru Acțiuni Speciale Covasna.

În comunicatul emis, Parchetul subliniază că „pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”.

Conform IPJ Covasna, bărbatul este cel care a fost prins, în luna februarie, în flagrant de polițiști în parcarea unui supermarket din Sfântu Gheorghe în  timp ce primea suma de 150.000 de lei.





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...