Autostrada Brașov – Bacău va fi deviată în Sânpetru. Drumul trebuie să facă loc altei investiții

Brasov24Știri5 hours ago3 Views


Publicitate

Discuţii tehnice cu factorii de decizie de la nivel central şi local pe tema modificării traseului autostrăzii A13 Braşov – Bacău.

Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a găzduit o întâlnire a oficialilor Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) SA din cadrul Ministerului Transporturilor, entitate care implementează proiectul autostrăzii Braşov – Bacău, cu primarii şi reprezentanţii autorităţilor locale din Sânpetru, Hărman şi Prejmer, comune pe al căror teritoriu administrativ va fi construită autostrada.

Au fost prezenţi prefectul Mihai Cătălin Văsii, senatorii braşoveni Mihail Veştea şi Marius Dunca, Tudor Duţu – directorul regional al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, Constantin Todorică Şerban – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, alături de echipa CNIR SA condusă de directorul de investiţii Grigore Chiş de specialişti în urbanism din cadrul executivului judeţean.

Întrunirea a fost convocată în condiţiile în care varianta de traseu propusă în cursul anului trecut trebuie acum să fie reconfigurată, pentru a face loc unui obiectiv investiţional de importanţă strategică care urmează să se realizeze în zona Sânpetru.

Specialiştii CNIR SA au propus două posibile variante alternative pe care le-au adus în atenţia edililor din cele trei comune afectate, având în vedere că revizuirea traseului va trebui să respecte condiţionările generate de existenţa în zonă a unor arii naturale protejate, zone rezidenţiale, investiţii în desfăşurare, planuri urbanistice zonale şi autorizaţii de construire în vigoare. Odată cu modificarea traseului, CNIR urmează să analizeze conexiunile cu reţeaua locală şi naţională de infrastructură (DN 10, DN 11, DN 1A şi Valea Doftanei), ţinând cont de toate dezvoltările actuale şi viitoare din zonă.

„Am parcurs prima etapă de lucru, analizând pe hartă şi în plan teoretic modul în care traseul viitoarei autostrăzi Braşov – Bacău va trebui modificat. În zilele următoare, specialiştii CNIR şi proiectanţii de la Consitrans vor merge la fiecare primărie pentru discuta din punct de vedere practic, pe documentaţiile urbanistice existente şi pornind de la realităţile din teren, modul în care va fi revizuit traseul. Acesta porneşte din nordul municipiului Codlea, unde este planificată construcţia nodului rutier ce va conexa viitoarele autostrăzi Ploieşti – Braşov, Braşov – Făgăraş şi Braşov – Bacău, străbate localităţile Sânpetru – Hărman – Prejmer, continuând spre judeţul Covasna”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian-Ioan Veştea.

La rândul său, directorul de investiţii al CNIR SA, Grigore Chiş, a dat asigurări că discuţiile şi analizele vor fi transparente, vor ţine cont de situaţia de la faţa locului şi de opiniile exprimate de cetăţeni şi de toţi factorii implicaţi.





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...