În spațiul public, a apărut o conversație între Cristian Popescu Piedone, șef ANPC, Sorin Susanu și șeful corpului de control. Aceștia au discutat despre cum se planifică inspecțiile instituției și numirile în posturi.
Cristian Popescu Piedone este suspect de fapte de corupție. Astfel, în această dimineață, se fac percheziții DNA la casele lui din Bragadiru și Sinaia.
În spațiul public, a apărut o înregistrare audio care conține un dialog licențios între Piedone și Sorin Susanu, subaltern de la Brașov, alături și de șeful corpului de control de pe litoral, potrivit contului de TikTok al publicației ct100. Cei doi par a fi sub influența alcoolului și discută mai multe aspecte privind felul cum se fac controalele ANPC și numirile în funcții din cadrul Protecției Consumatorului.
Cei doi s-ar fi aflat chiar pe litoral când au purtat acest dialog, iar sub influența alcoolului au și folosit un limbaj licențios. De asemenea, în înregistrarea audio actualul șef ANPC face referire la un alt coleg de breaslă.
Pe parcursul conversației, sunt folosite sintagme licențioase și înjurături. Iar șeful ANPC îi spune șefului corpului de control că-l va folosi în interesul lor. În plus, Piedone și Susanu discută posibile alianțe care să-i avantajeze pe amândoi.
Sunt și fragmente care fac referire la un alt coleg de breaslă, acesta ar fi Horia Constantinescu. Piedone și Susanu discuta cum a fost mutarea lui la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița. Acesta a fost detașat acolo pentru șase luni. Iar Piedone se referă la el cu mai multe apelative.
Piedone și Susanu negociază numirile în posturile de conducere din sediile locale ale ANPC, în funcție de ce informații pot da unul altuia și cum pot folosi acele informații.
„Dă-mi materie primă înainte să publicăm ce vrei tu. Tu îmi vei da mie informația și când consider eu mi-o faci și în scris. În clipa aia trebuie să studiem și aruncăm în eter tot ce vrei, este o parte din conversație.”
@ct100.ro Dialog incredibil între Cristian Popescu Piedone, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Sorin Susanu și Șeful Corpului de Control, pe litoral. Cum se pun la cale controalele și posturile. Atenție, înregistrarea conține limbaj licențios!