Din cei 524.688 de alegători înscriși pe listele electorale permanente din județul Brașov, până la ora 21.00 votaseră 321.865 de persoane fiind înregistrată o prezență de 61,34%. Prezența este vizibil mai mare față de primul tur, când, până la închiderea urnelor au fost 272.093 și o prezență de 51,86%.
Din cele 321.865 de voturi, 52.594 au fost pe liste suplimentare, iar 1.722 cu urna mobilă.
Cele mai multe voturi au fost la secția de la Cantina Studențească (1.815 voturi), Secția 177 de la Școala Kronstadt (1.461 voturi), Secția de la Școala din Cristian (1.454 voturi), Secția 176 de la Școala Kronstadt (1.363 voturi), Secția 353 din Hărman (1.360 voturi), Secția 152 de la CATTIA (1.347 voturi) și secțiile 416 și 414 de la grădinița din Sânpetru (1.312 și 1.303 voturi).