ANM. O nouă avertizare de vreme rea: ploi şi ninsori, foarte frig

Brasov24Știri5 hours ago5 Views


ANM a emis o nouă avertizare de vreme rea la nivel naţional, valabilă din această dimineaţă până în 20 mai, la ora 10.00.

Fenomenele vizate sunt: precipitații moderate cantitativ, lapoviță și ninsoare la altitudini mari, intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece.

Potrivit ANM, vor fi averse pe arii extinse în vestul, nordul și centrul țării și local în rest. Se vor semnala și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15-25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35-40 l/mp. 

La munte, în general la altitudini mai mari de 1.500 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă (în medie de 5-10 cm).

Temporar, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze în general de 40-60 km/h, iar la munte de peste 80-90 km/h.

Vremea va fi deosebit de rece, cu valori termice cu mult sub mediile multianuale specifice perioadei, sâmbătă în toată țara, apoi în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Moldova. Vor fi maxime cuprinse în general între 11 și 21 de grade și minime între 2 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni. 

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...