Ai văzut un videoclip cu președintele ales Nicușor Dan care te îndeamnă să investești în „Neptun Deep”? Este escrocherie online!

Brasov24Știri3 hours ago4 Views


Ai văzut un videoclip cu președintele ales Nicușor Dan care te îndeamnă să investești în „Neptun Deep”? Este escrocherie online!Ai văzut un videoclip cu președintele ales Nicușor Dan care te îndeamnă să investești în „Neptun Deep”? Este escrocherie online!

Imediat după încheierea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2025, un videoclip deepfake cu președintele ales Nicușor Dan a început să circule pe Facebook, pe o pagină numită „Piețe şi Profit”, scrie economedia.ro.

În cadrul videoclipului apare președintele Nicuşor Dan, care promovează un proiect numit „Neptun Deep”, din care românii pot câștiga peste 9000 RON lunar, din „inteligența artificială” şi „modelele predictive din exploatarea gazelor din Marea Neagră”. Pentru început, oamenilor le este cerută o investiție de 1300 RON, pentru ca mai apoi, lunar, să câştige peste 9000 RON, pasiv, „fără depunerea unui efort prea mare”.

Atunci când accesezi site-ul dedicat, îți este cerut să completezi un formular prin introducerea de date personale precum numele, prenumele, adresa de e-mail şi numărul de telefon.

De asemenea, pe site apar constant notificări cu conturi false care s-au „alăturat” site-ului şi, inclusiv, platformei, cu scopul de a crește încrederea utilizatorilor.

Totodată, în site este publicată și o fotografie cu Nicuşor Dan şi Sorin Constantinescu, cunoscut în lumea jocurilor de noroc și susținător AUR, care este descris drept „unul dintre primii investitori civili în proiectul Neptun Deep”.

Contactat pentru un punct de vedere, Sorin a Constantinescu a declarat pentru G4Media și Info Sud-Est că „sunt mai multe astfel de cazuri şi, deşi am raportat, nu se întâmplă nimic”.

Deepfake-ul care folosește imaginea președintelui Nicușor Dan este cel mai recent dintr-o lungă serie de astfel de escrocherii online.

Una dintre cele mai cunoscute astfel de scheme a fost cea în care era utilizată imaginea fostului președinte Klaus Iohannis și era promovată pe o pagină de Facebook clonă a publicației G4Media, conform Factual.  



Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...