În anul 2021, Primăria Brașov, sub conducerea lui Allen Coliban, a demarat o „reformă” la capitolul fotbal. Atunci, a fost înfiinţată Asociaţia Fotbal Club Braşov – Steagul Renaşte, care a preluat echipa de seniori de la Corona Braşov (care promovase în Liga a 2-a de fotbal), schimbând denumirea acesteia în FC Braşov – Steagul Renaşte.
Obiectivul asociaţiei era să ducă echipa în prima ligă de fotbal, iar pentru aceasta a beneficiat de finanţare de la bugetul local. Obiectivul nu a fost atins. Ba mai mult, echipa de fotbal a fost retrogradată din cauza faptului că nu a plătit sumele jucătorilor şi antrenorilor pe care i-a concediat după ce a preluat echipa de fotbal a Coronei.
În 2022, în proiectul FC Brașov s-a alăturat și Agenția Metropolitană Brașov (AMB), care a cotizat suma de 500.000 de lei spre nemulțumirea de la acea vreme a primarilor din celelalte localități membre ale Agenției.
Un an mai târziu, pe fir a intrat şi Curtea de Conturi a României, care a constatat în cadrul controalelor anuale derulate la nivelul municipalității brașovene, că de la bugetul local s-au făcut plăţi nelegale către FC Braşov, atât în anul 2021, cât şi anii 2022 și 2023 (detalii aici). Ținând cont că inspectorii financiari ai Curții de Conturi au dispus recuperarea prejudiciului, noua conducere a AMB, în fruntea căreia se află fostul administrator public al Brașovului Adriana Miron, a deschis ieri o acțiune în instanță la Tribunalul Brașov pentru recuperarea sumei de 500.000 de lei. Pârâți în acest dosar sunt Asociaţia Fotbal Club Braşov – Steagul Renaşte, precum și fostul șef al AMB, Dragoș David.
Pe 23 decembrie anul trecut, Tribunalul Braşov a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Braşov -Steagul Renaşte. Demersul a fost inițiat de cei de la Direcția de Administrare a Infrastructurii Sportive. Instanța a numit și un administrator judiciar în persoana lui Arion Alexandrina Felici. Consiliul Local a decis ieșirea din asociere, în februarie 2025. Reamintim că în martie 2024, Primăria Brașov a pierdut definitiv procesul cu Curtea de Conturi prin care contesta prejudiciul descoperit de instituția de control în cazul FC Brașov în raportul realizat pe anul 2021. Primăria Brașov depusese o contestație în anulare a deciziei Curții de Apel din octombrie 2023 care menținea decizia inițială a Tribunalului Brașov, prin care era confirmat prejudiciul creat.
De asemenea, în noiembrie 2024, Primăria Braşov a început demersurile pentru recuperarea prejudiciilor bănești, după ce auditorii Curții de Conturi au constatat mai multe probleme în ceea ce priveşte finanţarea echipei de fotbal FC Braşov – Steagul Renaşte. Deși prejudiciul a fost constatat în mandatul fostului primar Allen Coliban, acesta nu a acționat în consecință, în conformitate cu măsurile impuse după controalele Curții de Conturi.