Proiectul privind modernizarea drumului dintre Valea Doftanei şi Braşov a fost predat CNI. Reabilitarea drumului costă 642,05 milioane lei

Brasov24Știri10 hours ago5 Views


Proiectul privind modernizarea drumului dintre Valea Doftanei şi Braşov a fost predat CNI. Reabilitarea drumului costă 642,05 milioane leiProiectul privind modernizarea drumului dintre Valea Doftanei şi Braşov a fost predat CNI. Reabilitarea drumului costă 642,05 milioane lei

Consiliul Judeţean Prahova anunţă că a încheiat protocolul de predare a amplasamentului pentru modernizarea DJ 102I, drumul dintre Valea Doftanei şi Braşov. Compania Naţională de Investiţii poate emite ordinul de începere a lucrărilor. Investiţia, în valoare totală de 642.051.329,56 lei, are o durată de implementare estimată la trei ani.

„Consiliul Judeţean Prahova a încheiat protocolul de predare a amplasamentului, în suprafaţă de 257.959 mp, identificat potrivit Cărţii Funciare nr. 27949, către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii „CNI” SA, în vederea realizării obiectivului de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 102I, Valea Doftanei, judeţul Prahova – Brădet, judeţul Braşov”. Consiliul Judeţean Prahova, în calitate de beneficiar, a parcurs toate etapele procedurale necesare, astfel încât CNI poate emite ordinul de începere a lucrărilor”, informează CJ Prahova, notează news.ro.

Investiţia, în valoare totală de 642.051.329,56 lei, are o durată de implementare estimată la 36 de luni.

Pe teritoriul judeţului Prahova, modernizarea vizează un tronson de 13,30 km al drumului judeţean DJ 102I, între km 37+620 şi km 50+924. Traseul se desfăşoară de la limita comunei Valea Doftanei până la graniţa cu judeţul Braşov, traversând localităţile Doftana, Seciuri, Teşila şi Trăisteni, într-o zonă de relief montan.

Proiectul are ca scop principal îmbunătăţirea infrastructurii de transport şi contribuie la creşterea capacităţii de preluare a traficului rutier prin oferirea unei alternative viabile la DN1, drum intens circulat în prezent.

Finalizarea lucrărilor va permite realizarea unei conexiuni directe cu DN1A, în zona localităţii Brădet din judeţul Braşov.





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...