Pentru operarea a 25 de trenuri Alstom Coradia, din cele 37 comandate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, CFR Călători și Interregional Călători vor primi bani în plus de la stat, sub formă de compensație. Aceasta din urmă va fi acordată operatorului de stat este cu aproape 28% mai mare decât cea de care va beneficia cel privat.
Pe site-ul Ministerului Transporturilor au fost postate, în consultare publică, două proiecte de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea, pentru perioada octombrie 2025 – 9 decembrie 2028, a unor contracte de servicii publice privind prestarea obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători, atribuite prin procedură competitivă. Concret, de la bugetul statului se acordă sume suplimentare celor doi operatori, pentru a pune în circulație 25 de trenuri Alstom Coradia, împărțite oarecum egal.
Citiți mai multe detalii, pe clubferoviar.ro.