Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Covasna a emis, în luna aprilie, autorizațiile de extragere pentru 54 de urși care intră în contact cu comunitățile umane, în anul 2025. Cota a rămas aceeași ca în anul anterior, iar până în prezent, numărul urșilor împușcați în județul Covasna a ajuns la 28, conform prefecturii Covasna, citată ce covasnamedia.ro. Prefectul județului, Ráduly István, a precizat că doar luna aceasta au fost 11 sesizări privind prezența unor urși în zonele locuite, iar de la începutul anului jandarmii au intervenit în 29 de cazuri. Animalele coboară din pădure în sate, în orașe, ajung aproape de locuințe, iar localnicii trăiesc cu teama că următoarea întâlnire cu un urs ar putea avea un final tragic.
„În ultimele săptămâni, am observat cu toții o creștere îngrijorătoare a numărului de apariții ale urșilor în localitățile județului Covasna”, a spus în cadrul unei conferințe de presă, prefectul Ráduly István.
„Este o problemă reală, care afectează siguranța cetățenilor, bunurile acestora și, nu în ultimul rând, echilibrul conviețuirii între oameni și fauna sălbatică. Este important să repetăm din nou: viața și siguranța oamenilor sunt prioritatea noastră absolută”, a declarat Ráduly István.
Din cota de 54 de urși alocați pentru recoltare în județul Covasna în anul 2025, peste jumătate au fost deja împușcați. Și totuși, atacurile și aparițiile animalelor în preajma comunităților umane continuă. Chiar astăzi, 28 mai, ISU Covasna a emis un mesaj RO-Alert prin care atrage atenția locuitorilor din zona Barcani că un urs este prezent în zona Almaș din localitate.