Aflat după gratii în Penitenciarul Codlea, fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, a transmis o scrisoare deshisă aresată actualei conduceri a acestui for. Aristotel Căncescu a vrut să sublinieze faptul că acum 11 luni, prin avocat, a solicitat deliberativului județean o serie de documente pentru apărarea sa în dosarul în care a fost arestat, dar acestea nu i-au fost furnizate nici până în ziua de astăzi.
Condamnat pe 1 februarie 2022 la o pedeapsă de 7 ani și 10 luni de închisoare pentru fapte de corupție și eliberat în februarie 2023, după ce instanța decisese suspendarea pedepsei, fostul lider al PNL Brașov, Aristotel Căncescu, a revenit după gratii în aprilie anul trecut, după ce instanța a decis încetarea stării de suspendare a condamnării (detalii aici).
În pus, Aristotel Căncescu a mai precizat că actuala conducere a CJ Brașov a refuzat și exfectuarea unei expertize tehnice independente
Redăm în continuare scrisoarea postată pe pagina de Facebook a lui Aristotel Căncescu:
„După îndelungi reflecții și în ciuda sfatului primit de la avocatul meu de a nu redacta această scrisoare, am decis totuși să o scriu. Consider că este un act necesar și, mai ales, un gest de responsabilitate față de mine și față de adevăr.
În urmă cu aproximativ 11 luni, am transmis în mod oficial, prin avocat, o solicitare adresată Consiliului Județean Brașov, prin care solicitam o serie de documente vitale apărării mele în dosarele penale aflate pe rolul instanțelor de judecată. Solicitarea s-a întemeiat pe Legea nr. 544/2001, act normativ care consacră dreptul de acces liber la informațiile de interes public. În plus, cererea mea avea și o altă fundamentare: am condus timp de 15 ani această instituție, iar pentru transparență și echitate, ar fi trebuit să primesc aceste documente de îndată.
Legea este clară și nu lasă loc de interpretări: termenul legal de răspuns din partea autorității publice este de 30 de zile. Au trecut însă aproape 11 luni și nu am primit absolut niciun răspuns, nici favorabil, nici nefavorabil, nu am primit nimic.
Această sfidare directă a legii și refuzul vădit de a-mi respecta dreptul la apărare ridică o întrebare simplă, dar gravă: este o politică deliberată de obstrucționare dreptului la apărare și totodată a justiției? Este o comandă politică sau personală de a-mi îngreuna apărarea? De ce nu respectați legea?
Într-unul dintre dosarele penale aflate pe rol, pentru care sunt deținut la Codlea, Consiliul Județean Brașov s-a opus, în mod direct și nemijlocit, efectuării unei expertize tehnice. O expertiză independentă, efectuată de un expert ANEVAR, desemnat de instanță, care ar fi demonstrat, fără putință de tăgadă, nevinovăția mea și a colegilor mei. Care a fost motivul acestei opoziții flagrante? Ce interes avea conducerea Consiliului Județean Brașov, în frunte cu Adrian Veștea, să blocheze aflarea adevărului? Vă era teamă că voi fi achitat?
Adrian Veștea, știi bine că ți-am solicitat expres în instanță să nu te opui acestei expertize, nu există nicio justificare legală în acest sens. Ai refuzat. Ai ales să blochezi o expertiză care putea lămuri situația definitiv. De ce? La ordinul cui? A fost decizia ta sau ai executat dispozițiile unui denunțător mincinos și lipsit de scrupule din Consiliul Județean, pe nume Pascu Mihai?
Faptul că ai preferat blocarea unei expertize imparțiale și ai ales să asculți sfaturile unor oameni compromiși, spune totul despre modul în care conduci această instituție și despre respectul vostru față de lege.
Și faptul că l-ai promovat pe acest delator jegos ridică multe semne de întrebare. Mulți oameni din Consiliul Județean și din oraș care îl cunosc se uită cu scârbă la el.
De aproape un an, Consiliul Județean refuză să elibereze documente oficiale, documente care îmi sunt necesare în apărarea drepturilor mele fundamentale. Acesta nu este un simplu abuz birocratic. Este o complicitate la sabotarea actului de justiție.
Ați promovat și mențineți în funcții persoane cu trecut și practici dubioase. Toleranța voastră la astfel de comportamente vă face direct răspunzători. Nu mai vorbim doar de incompetență administrativă, ci de rea-credință instituționalizată.
Refuzați să aplicați legea pentru că vă temeți că adevărul ar putea răsturna minciuna pe care v-ați construit confortul funcțiilor actuale.
Am condus Partidul Național Liberal la nivel județean peste 10 ani. Am luat o organizație slăbită, măcinată de conflicte și am transformat-o într-una dintre cele mai puternice filiale din România.
Tu, Adrian Veștea, nu îmi datorezi existența ta politică, dar îmi datorezi ascensiunea. Fără sprijinul meu, nu ai fi fost niciodată nominalizat pentru Consiliul Județean. Fără mine, nu ai fi avut niciodată șansa de a candida.
Am negociat la București, am vorbit personal cu Alina Gorghiu, am convins primarii să te susțină. Acest adevăr poate fi confirmat oricând de cei implicați. Am făcut-o pentru a crea un echilibru în noua alianță.
La ora actuală PNL-ul are o organizație puternică. În anul 2000 nu era așa. Am preluat PNL-ul cu trei primari în județ, din care unul de mare notorietate.
Tu și cu organizația de tineret din care făceai parte ați dorit să-l dați afară din partid. PNL-ul din Brașov este puternic în urma fuziunii dintre PNL-ul lăsat de mine în 2014 și PDL-ul creat de Scripcaru cu o organizație, de asemenea puternică.
Ați pierdut o mulțime de primari și dacă nu vă veți organiza veți pierde și mai mulți.
Acum, însă, nu îți cer recunoștință. Îți cer respectarea legii. Îți cer minimă decență administrativă. Ai obligația să respecți drepturile fundamentale ale unui om, chiar dacă acest om nu mai are puterea de altădată.
Nu mi-am clădit cariera politică călcând peste cadavrele altora, ci prin muncă. Ce mi s-a întâmplat mie i se poate întâmpla oricui în România. De la Năstase până în prezent sunt sute de exemple.
În 2014, mulți s-au bucurat de necazul meu. Dar roata s-a întors pentru mulți dintre aceștia. Se va întoarce și pentru voi, și pentru cei care cred că ei fac legea în politică.
Sper ca, în ceasul al doisprezecelea, să dați dovadă de responsabilitate și să eliberați documentele solicitate. Dacă nu, veți răspunde legal și moral pentru această obstrucționare. Dacă nu, veți ajunge și voi exact acolo unde i-ați trimis pe alții, prin complicitate sau tăcere. Istoria arată clar: cei care sfidează legea și dreptatea nu rămân niciodată imuni”.