Părintele Constantin Necula a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” la Braşov

Brasov24Știri1 week ago12 Views


Părintele Constantin Nicula a primit astăzi titlul de „Doctor Honoris Causa” al Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov, în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc în Aula Universității Transilvania și la care au fost invitați și reprezentanții Municipiului Brașov, viceprimarii Dan Ghiță și Lucian Patrașcu, aşa cum a informat Primăria Braşov.

Părintele Constantin Necula s-a născut la Brașov în 1970 și a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu în 1994, ca șef de promoție. Din 2004 este doctor în teologie, conferențiar universitar, lector universitar, autor al mai multor volume de predici, studii și articole de omiletică și catehetică, de cărți pentru copii și tineret, traducător, colaborator cu articole și studii la numeroase publicații din țară și din străinătate.

Părintele Constantin Necula a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” la Braşov

Considerat unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți preoți ortodocși ai acestor vremuri, părintele Constantin-Valer Necula ajuns la sufletele oamenilor de toate vârstele, ortodocși – dar nu numai, din țară și din străinătate, prin intermediul predicilor sale, al cărților, al conferințelor pe care le susține și prin participarea la diverse emisiuni și rubrici difuzate la televiziune, la radio și în online, dar și prin activitatea sa duhovnicească și caritabilă.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...