Programul Rabla va avea un ghid unic în perioada 2025-2030, respectiv nu va mai avea două componente – Rabla Clasic și Rabla Plus – ca până acum, potrivit unui ordin al Ministerului Mediului publicat joi în Monitorul Oficial. Alte schimbări stabilite prin noul ghid al programului Rabla sunt interdicția de a finanța achiziția de autovehicule cu motoare diesel și interdicția de înstrăinare a celor cumpărate cu bani de la stat timp de un an și jumătate. În plus, valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice este de aproape 7.500 de euro.
Dat fiind faptul că Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru perioada 2020-2024 (Rabla Clasic) și Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic – 2020-2024 (Rabla Plus) s-au încheiat, Ministerul Mediului a publicat recent în Monitorul Oficial, prin Ordinul 1.231/2025, ghidul unic al programului Rabla, valabil pentru perioada 2025-2030.
Noul ghid al programului Rabla stabilește detaliile desfășurării acestuia în următoarea perioadă, respectiv conține prevederi legate de sursa de finanţare şi durata de aplicare a acestuia, cuantumul şi condiţiile de acordare a ecotichetului, dar și categoriile de persoane eligibile ori criteriile de eligibilitate.
În primul rând, în ghid este prevăzut faptul că un solicitant, indiferent dacă despre o persoană fizică sau una juridică, beneficiază, în cadrul unei sesiuni de înscriere, de unul sau mai multe ecotichete, în schimbul predării spre casare a unui număr echivalent de autovehicule uzate (autoturism, microbuz, autoutilitară sau autospecială uşoară).
Citiți mai multe detalii, pe avocatnet.ro.