Publicitate
Azi sărbătorim 734 de ani de la prima atestare documentară a Făgărașului în cunoscutul document de la 11 martie 1291, emis de regele Ungariei, Andrei al III-lea, în adunarea de la Alba Iulia pentru magistrul Ugrinus. În acest context, nobilul credincios al regelui, revendica posesiunile sale Făgăraşul şi Sâmbăta, în virtutea drepturilor avitice susţinute şi de diplomele regale pe care le primiseră antecesorii săi.
Evoluţia aşezării a fost dependentă de fortificaţia din cadrul ei. În 1397, regele Sigismund de Luxemburg emitea un document la Făgăraş, fără să pomenească existenţa vreunei cetăţii şi calificând aşezarea drept Villa Fogaras. La scurtă vreme însă, Făgăraş apare ca oppidum, statut care-l va păstra apoi în veacurile următoare. Documentul în cauză, din 1413, consemnează prezenţa a doi martori din târgul Făgăraş într-o înţelegere cu saşii din Merghindeal şi românii din trei sate făgărăşene. Este greu de precizat dacă statutul de târg a fost dobândit în intervalul dintre cele două documente sau doar este vorba doar de imprecizie din partea a documentului regal. Importanţa Făgăraşului pentru administrarea ţării înclină spre cea de-a doua explicaţie. Castelanii şi fortificaţia (,,fortalicium”) sunt atestate în 1455-1456 în două scrisori ale lui Iancu de Hunedoara, când numeşte un castelan, iar în 1456, adresându-se braşovenilor vorbeşte de „cetatea noastră de la Făgăraş”.
Despre organizarea internă şi despre raporturile comunităţii târgului cu stăpânii ţării nu avem informaţii decât pentru secolul al XVI-lea, dar cu siguranţă că multe din reglementările din această perioadă datează încă din secolul trecut. Primul privilegiu al târgului este din timpul lui Ştefan Mailat, stăpân al cetății Făgăraș (1528-1541) și voievod al Transilvaniei (1534-1541), care întăreşte privilegii mai vechi ale târgului. Conform acestuia, cetăţenii târgului se bucurau de autonomie judecătorească, în pricinile dintre ei judecându-se fără prezenţa provizorului, castelanului sau a omului acestuia. Târgoverţii aveau o serie de obligaţii: censul, slujbe, care au fost readuse acum în schimbul introducerii crâşmăritului pentru voievod. În 1567, privilegiile târgului au fost reînnoite de Ioan Sigismund pentru că, după spusele locuitorilor, vechile privilegiile au ars într-un incendiu. Conform vechilor obiceiuri, orăşenii aveau voie să taie animale şi să vândă carnea în măcelării, să-şi pască porcii în pădurile cetăţii fără a da dijmă. Târgul era condus de un jude scutit de dări. După vechiul obicei, târgoveţii erau datori cu un cens de un florin, să secere, să semene, să dea vamă la podul Oltului, să care piatră la cetate. În schimb, ei erau scutiţii de serviciul militar la cetate, de paza de noapte şi de întreţinerea solilor. Târgul era înconjurat de un gard, întreţinut de locuitori, aşa cum rezultă din privilegiul din 1596 al Mariei Cristierna, care obliga şi nobilii din oraş să participe la întreţinerea acestuia, alături de orăşenii care o făceau din vechime. Traseul acestei îngrădituri mai era vizibil în secolul al XVIII-lea, aşa cum rezultă dintr-un plan austriac. Acesta cobora de la Olt şi tăia drumul Sibiului aproximativ în zona actualei străzi Titu Perţea, iar la vest trecea în spatele bisericii brâncoveneşti şi se închidea în Olt în dreptul cotului pe care acesta îl făcea lângă satul Galaţi.
Călătorii străini – diplomaţi ai curţilor regale europene, misionari sau simpli trecători – au lăsat posterităţii descrieri ale oraşului şi cetăţii Făgăraşului. În anul 1574, călătorul Pierre Lescalopier nota că la Făgăraş este un castel puternic cu un şanţ larg, înconjurat de apă, în mijlocul unui oraş bine populat.
Câţiva ani mai târziu, la 1585, francezul Jacques Bongras, în drumul său spre Constantinopol, trecând prin Făgăraş nota despre acesta că este oraş cu un castel întărit şi frumos.
