Publicitate
Elena (36 ani) și Zsolt (46 ani) Ivacion din Brașov și-au dorit dintotdeauna doi copii, însă problemele de fertilitate au făcut ca împlinirea visului lor să se tot amâne. Până când, în toamna anului 2021, și-au spus că nu mai pot aștepta și au demarat procedurile de adopție. La o zi după ce l-au cunoscut pe băiețelul ce avea să le devină fiu, Elena ținea în mână un test de sarcină pozitiv. Acum, familia are doi copii: Vlad, de 8 ani, și Iris, de 2 ani.
Soții Ivacion au pornit pe drumul adopției cu trei ani în urmă, convinși fiind că un copil adoptat e la fel de prețios ca unul biologic. „Nu am vrut să trec prin tratamente hormonale sau vizite la doctori de specialitate, pentru că știam că este un drum anevoios. Ne-am gândit că dacă va fi să se întâmple să rămân însărcinată, bebelușul va fi primit cu multă iubire și bucurie, dar am decis să încercăm și adopția. Nici eu, nici soțul meu nu consideram că, pentru a fi al nostru, copilul trebuie să fie neapărat biologic. Știam doar că vrem să ne mărim familia și să creștem împreună copilași”, își amintește Elena.
În septembrie 2021 au depus documentele, iar în decembrie au obținut atestatul de familie aptă să adopte. În aceeași lună l-au cunoscut și pe Vlăduț, un băiețel de 5 ani care i-a cucerit încă de când i-au văzut prima fotografie.
„Când l-am văzut în poză, ceva în mine s-a mișcat”
„La încurajarea celor de la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, am vrut să vedem Profilul public (N.red: Profilul public cuprinde o prezentare succintă și fotografii sau imagini video ale copiilor adoptabili pentru care nu s-a reușit încă potrivirea cu o persoană sau cu o familie adoptatoare), cu gândul că există posibilitatea să adoptăm frați. Prima dată când am vizionat Profilul public am fost copleșiți. Erau mulți copii cu povești de viață grele. La a doua vizionare l-am văzut pe Vlad și am știut că el este copilul nostru”, a spus Elena, potrivit totuldespremame.ro.
„Când i-am văzut fotografiile, ceva în mine s-a mișcat. Avea un zâmbet larg și senin. În descriere scria că îi place să i se spună Vlăduț. Era și un filmuleț cu el în care recita o poezioară. Am simțit că vreau să-l vad, să-l cunosc. Am început să vorbesc cu responsabila de caz despre Vlăduț, spunându-i că vreau să aflu mai multe despre el. Dânsa a simțit din tonul vocii mele că ceva s-a mișcat în mine și că ne dorim foarte mult să aflăm mai multe despre el, și i-a blocat profilul (astfel, fișa copilului devine inaccesibilă pentru ceilalți potențiali adoptatori- n.red) pentru ca noi să-i putem face prima vizită.”
Doi ani și jumătate de neglijență și violență
Elena a aflat că Vlăduț a stat cu bunica biologică până la doi ani și jumătate, într-un mediu în care au existat și neglijență, și violență. Apoi, următorii doi ani și jumătate, până să îl cunoască soții Ivacion, a fost în grija unei asistente maternale. „Nu știm foarte multe detalii nici în ziua de astăzi despre trecutul lui, despre abuzurile trăite, știm doar că vrem să îi oferim familia pe care o merită”, spune mama adoptivă.
Ascuns în spatele lui Spiderman
La prima întâlnire cu Vlăduț, soții Ivacion au fost copleșiți de emoții. Se temeau că nu îi vor putea oferi ce are nevoie și se simțeau stângaci. „Ne-am jucat cu el, dar el era destul de absent. Purta o mască de Spiderman pe față, pe care nu prea a vrut să și-o dea jos. M-a speriat prima vizită, pentru că am simțit că nu se va produce o conexiune, dar soțul meu a fost foarte hotărât și, la plecare, mi-a spus: «E un scump. El este băiatul nostru!». Încrederea lui m-a liniștit și am dorit să mergem mai departe”.
Lectura primei povești, ca un examen
Sentimentul de stângăcie nu i-a părăsit nici după ce băiețelul a venit în familie. Elena își amintește că atunci când i-a citit pentru prima dată o poveste, nu știa care este intonația potrivită pentru un copil de 5 ani. O frământau gânduri și temeri. Simțea că nu o să mai aibă niciodată timp pentru ea, îi era o frică teribilă că între ei nu se va produce acea conexiune pe care și-o doreau, dar, în același timp, nici nu știau ce înseamnă.
„A fost totul confuz la început, pentru toți, așa cum este normal. Dar acum, privind în urmă, sunt foarte mândră de el, de punctul în care am ajuns, de armonia și iubirea care s-a creat în timp, prin consecvență. Eu și soțul meu am devenit specialiști în citit povești înainte de culcare, lucru care se întâmplă în fiecare seară”, povestește Elena.
Test de sarcină pozitiv la două zile după ce l-au cunoscut pe fiul adoptiv
În același decembrie 2021, când Elena și Zsolt l-au cunoscut pe Vlăduț, au aflat că vor fi și părinți biologici. „După o zi de la prima vizită, cea în care l-am cunoscut pe Vlăduț, mi-am făcut un test de sarcină pentru că aveam bănuieli. Și s-au confirmat. Eram însărcinată. Așadar, cronologic vorbind, Vlăduț este primul nostru copilaș. El a venit în familia noastră în martie, iar șase luni mai târziu a sosit și sora lui, Iris.” Visul părinților de a avea doi copii s-a împlinit când nici nu se așteptau.
Le spunea că îi urăște și că vrea înapoi la asistenta maternală
Perioada de acomodare a fost destul de grea, pentru că Vlad fusese extrem de atașat de asistenta maternală, pe care o considera mama lui. Să intre într-o nouă familie a fost un șoc. „Au urmat niște luni de tantrumuri, nopți cu coșmaruri, fugit de lângă noi în spații publice. Spunea că ne urăște și că vrea înapoi la «mami» (asistenta maternală). Toate acestea, și faptul că eram însărcinată în trei luni, m-au obosit și copleșit”. Inițial, planul părinților a fost să păstreze legătura cu asistenta maternală și familia ei, însă acest lucru s-a dovedit confuz și dureros pentru cel mic. „Nu înțelegea cine sunt părinții lui, mie începuse să-mi crescă burta și mă întreba dacă și el a fost în burtica mea. Am încercat să îi explic pe înțelesul lui că nu eu l-am avut în burtică și că cine l-a purtat în burtica ei nu a putut să îl țină, și așa a ajuns în familia în care a fost atât de dorit”.
Cu un efort din partea tuturor, și a părinților, și a copilului, legătura între ei s-a creat. „Am început să mergem la terapie specializată pe adopție, care ne-a ajutat foarte mult. A ajutat și faptul că am creat o rutină cu somnul, spălatul, mersul la grădiniță, în parc. Nu am forțat nimic, am așteptat doar să mai treacă timpul și el să se simtă în siguranță cu noi”.
„Te vom iubi la fel de mult”
Sosirea pe lume a celui de-al doilea copil este un moment delicat chiar și în familiile cu frați biologici. Când s-a născut Iris, copilul biologic al soților Ivacion, Vlăduț era de șase luni în familie. Elena l-a asigurat în permanență că va fi iubit la fel de mult, pentru că a fost foarte dorit și este și primul lor copil. În plus, Elena i-a spus și că va avea nevoie de ajutorul lui, de frate mai mare. Toate acestea l-au făcut să își aștepte cu nerăbdare surioara și să fie atât de fericit atunci când a venit acasă de la maternitate.
Prin terapie, spre vindecare și înțelegere
Azi, Vlăduț are 8 ani și Iris 2 și jumătate. Între ei nu există nici gelozie, nici competiție. Se joacă împreună, colorează împreună, se iubesc și comunică foarte bine unul cu celălalt. „Nu e seară în care să nu se caute ca să se pupe de «Noapte bună!». Legătura dintre ei este puternică, și chiar suntem o familie completă”, spune Elena.
Și Vlăduț, dar și părinții lui, încă fac terapie. El are nevoie de vindecarea suferințelor pe care le mai poartă în suflet, ei au nevoie să înțeleagă de ce băiețelul lor face unele lucruri într-un anumit fel. „Conexiunea noastră este specială, chiar dacă nu este una biologică. Vlăduț mi-a oferit o viață plină de sens și am ajuns să mă cunosc mai bine, eu vreau să-i ofer iubire și educație pentru a deveni un adult empatic și responsabil. Aș vrea să-i încurajez pe viitorii părinți care se gândesc să facă pasul acesta, din perspectiva unei mămici de copil biologic și adoptat, că iubirea este la fel de puternică pentru oricare dintre copii și că vor veni clipe de fericire și împlinire cum nu vă puteți imagina”, a mai spus Elena.
Clipe de fericire cum sunt cele din diminețile de week-end, când se adună toți patru în același pat ori stau „la cafea”, momentele când merg spre școală și grădiniță ținându-se de mână, cele în care, în mașină, discută amândoi despre tot ce văd pe geam. Iar în fiecare duminică seara, după ce copiii adorm, cei doi părinți încă se minunează de câtă fericire au parte și cât de împliniți îi fac să se simtă cei doi copii minunați pe care îi au.
