Etnobotanicele în România, moarte la 10 lei doza. Psihiatru: „În țara noastră, dacă ești adolescent și ajungi să te droghezi, ai două variante: cimitirul sau pușcăria”

Adolescenții din România intră tot mai des în contact cu drogurile ieftine, ușor de procurat și extrem de periculoase – etnobotanicele. Efectele sunt severe, iar sistemul de sănătate și educație nu are, în realitate, nimic de oferit. Nu există centre suficiente, nu există prevenție autentică și, cel mai grav, nu există voință politică de a schimba paradigma. În loc să fie ajutați, tinerii ajung în pușcării alături de infractori majori sau sunt lăsați să alunece spre tragedii ireversibile. Medicul psihiatru Eugen Hriscu, unul dintre puținii specialiști care lucrează direct cu adolescenți consumatori, explică de ce tratăm o problemă de sănătate publică prin frică, vină și pușcărie – și ce soluții avem la îndemână, dacă ne pasă suficient să le punem în aplicare.

„În România, dacă ești adolescent și ajungi să te droghezi, ai două variante: cimitirul sau pușcăria.” Asta spune dr. Eugen Hriscu, psihiatru specializat în tratamentul dependențelor, și o spune din interiorul sistemului. În 2025, România are un singur centru rezidențial funcțional dedicat minorilor cu adicții – CREAATiV, la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina. Inaugurat abia în februarie 2024, are 24 de paturi și a fost creat printr-un parteneriat între Asociația Zi de BINE, Spitalul Voila și echipa coordonată chiar de dr. Hriscu. Restul promisiunilor? O clinică în construcție la Spitalul Obregia (9 paturi) și un proiect în derulare la Ciacova, Timiș. Dar până în 2024, nici măcar atât nu exista: adolescenții primeau doar dezintoxicare de urgență, fără continuitate terapeutică, fără sprijin real, fără viitor. Legătura dintre adolescentul de 20 de ani, ucis de o supradoză, și Vlad Pascu, dealerul lui, nu este doar una individuală, ci una sistemică. Ambii tineri sunt, în mod diferit, victimele unui Stat care nu oferă nici prevenție reală, nici intervenție eficientă.

România 2025: un singur centru real pentru adolescenții care se droghează

Într-o discuție anterioară, mi-a atras atenția o formulare foarte dură, dar grăitoare. Ați spus că un adolescent care ajunge să consume droguri în România are două variante: ca Rareș sau ca Pascu.

Exact așa! Pentru că până anul trecut nu exista niciun centru real de tratament pentru tinerii sub 18 ani. Singura variantă era cimitirul sau pușcăria. Abia acum s-a înființat, printr-o inițiativă privată, un centru în colaborare cu Spitalul Voila. Dar și acolo, după o lună de internare, nu ai nicio continuitate terapeutică în comunitate. Sistemul nu oferă soluții. Reflexul societății românești, de când a apărut primul val de droguri în România, undeva prin ´95-´97, a fost să gestioneze această problemă cu poliție și cu penitenciare.

Chiar și pentru adolescenții care reușesc să ajungă într-un centru de tratament, problema reală începe după externare. Nu există continuitate terapeutică în comunitate: lipsesc centrele de zi, programele de terapie și sprijinul constant de care tinerii au nevoie pentru a menține schimbările sănătoase începute în spital. Practic, după o lună de tratament, tinerii sunt trimiși înapoi în aceleași medii care au favorizat consumul, fără nicio plasă de siguranță. De zeci de ani, statul român a investit masiv nu în prevenție sau tratament, ci în poliție și în creșterea pedepselor. Orice caz mediatizat a fost urmat reflex de o inițiativă legislativă care a înăsprit sancțiunile, dar nu a schimbat nimic în profunzime.

Citiți mai multe detalii, pe totuldespremame.ro.