Deși temperaturile ridicate din ultima perioadă au afectat și stratul de zăpadă din masivul Postăvarul, în acest moment toate pârtiile sunt deschise, inclusiv cele din partea inferioară.
Stratul de zăpadă bătută de pe pârtie măsoară 30 de cm în partea superioară a domeniului schiabil și ajunge până la 15-20 de cm în cea inferioară.
Pe anumite porțiuni ale pârtiilor au fost izolate zonele care nu mai prezentau condiții de siguranță, reducându-se lățimea acestora, cum ar fi partea dreaptă din zona superioară a pârtiei Ruia sau partea stângă a Zidului mare.
În prezent, se schiază, în condiții de primăvară (cu zăpadă grea după primele ore ale dimineții), pe toate pârtiile din masiv.
Având în vedere consistența zăpezii – care diferă foarte mult pe parcursul zilei și de la zonele umbrite, unde este mai dură, la zonele însorite, unde stratul este moale, încetinind brusc alunecarea și solicitând articulațiile picioarelor – vă recomandăm să schiați cu viteză redusă, să fiți pregătiți să fiți supuși unui alt regim de alunecare odată cu ieșirea în zonele însorite și să nu bruscați schiurile, pentru a reduce șocurile primite de articulații și a reduce riscul de accidentare.
În această perioadă tarifele pe transportul pe cablu sunt reduse, astfel, la telecabina Capra Neagră și telegondolă, în loc de 6 puncte anulate/urcare se vor consuma doar 5, la telecabina Kanzel 4 în loc de 5, iar la telescaunul Ruia fiecare schior va consuma 3 puncte în loc de 4.
Funcționează următoarele sisteme de transport pe cablu: telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Bradul, Stadion.
Pentru a scăpa de stresul găsirii unui loc de parcare, puteți utiliza cele două linii de transport în comun care fac legătura dintre Brașov și Poiană: linia 20, din Livada Poștei și linia 100, de la gara Brașov, care are stații și la Camera de Comerț și în livada Poștei.
Cei care utilizează autoturismele proprii pot parca în parcarea multietajată din Poiana de jos, iar de acolo beneficiază de transport gratuit pe autobuzele de pe linia 60, în baza tichetului de parcare, pentru toți ocupanții autoturismului.