De ce a fost desemnat Braşovul cel mai frumos oraş din România / Componenţa top 10

Brasov24Știri9 hours ago8 Views


De ce a fost desemnat Braşovul cel mai frumos oraş din România.

Oraşul nostru a primit, în mod oficial, titulatura de cel mai frumos din România, în urma unei competiții care a pus în balanță cele mai îndrăgite destinații turistice. Clasamentul, bazat pe evaluări și preferințe ale turiștilor, atât români cât și străini, a confirmat ceea ce mulți intuiau deja – farmecul istoric, poziționarea geografică și atmosfera autentică fac din Braşov o atracție de neratat, potrivit Capital.ro.

În timp ce orașe precum Cluj-Napoca, București sau Timișoara s-au remarcat prin viața culturală sau dinamismul urban, Brașovul a cucerit prin echilibrul perfect dintre natură și arhitectură, tradiție și modernitate, liniște și viață turistică activă. Turiștii străini, în special, revin an de an, atrași de aerul medieval al centrului vechi, ospitalitatea locală, amintindu-se în descriere de Strada Republicii și cadrul natural spectaculos (Muntele Tâmpa).

Punctul principal de atracţie în Braşov este constituit din Piaţa Sfatului şi Biserica Neagră, completat cu centrul istoric, unde se evidenţiază Strada Sforii. Nu trebuie omisă Prima Şcoală Românească, situată în Piaţa Unirii, dintre obiectivele ce merită vizitate neapărat, însă şi Cetăţuia de pe Dealul Straja.

Un alt punct de atracție este Strada Sforii, printre cele mai înguste din Europa, ce oferă turiștilor o experiență unică, completată de Casa Negustorilor și de Prima Școală Românească, situată în cartierul istoric Șchei.

Recunoașterea oficială a venit și ca o confirmare a eforturilor constante de conservare și promovare turistică. Brașovul nu este doar frumos – este coerent, autentic și primitor, ceea ce îl face extrem de atractiv pentru turiștii internaționali, aşa cum au concluzionat organizatorii concursului.

De ce a fost desemnat Braşovul cel mai frumos oraş din România

Clasamentul general, care a vizat criterii precum patrimoniul istoric, atractivitatea turistică, infrastructura și feedbackul vizitatorilor, este completat, în ordine, de:

  • locul 2: Sibiu – oraș cultural prin excelență, cu evenimente internaționale și un centru vechi perfect conservat
  • locul 3: Cluj-Napoca – capitala neoficială a Transilvaniei, vibrantă și tânără
  • Sighișoara – una dintre ultimele cetăți medievale locuite din Europa
  • București – metropolă eclectică, cu monumente istorice și viață de noapte efervescentă
  • Iași – oraș universitar cu o moștenire culturală impresionantă
  • Constanța – punct-cheie la Marea Neagră, unde se îmbină istoria cu turismul de litoral
  • Oradea – exemplu de revitalizare urbană, apreciat pentru arhitectura Art Nouveau
  • Sinaia – perla Carpaților, cu farmec regal și atracții montane
  • Timișoara – oraș multicultural, Capitală Culturală Europeană în 2023.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...