Cimitirele unde se află veteranii de război din Braşov vor fi refăcute de Primărie

Brasov24Știri5 hours ago9 Views


Publicitate

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, alături de viceprimarii Dan Ghiță și Lucian Patrașcu, a depus astăzi o coroană de flori la Statuia Soldatului Necunoscut din Piața Unirii, în cadrul ceremonialului organizat cu ocazia Zilei Veteranilor de Război.

„Recunoștință și respect pentru înaintașii noștri, care, de-a lungul istoriei, în multe războaie și lupte, s-au jertfit pentru ca România să fie țară liberă. Este un moment important. Chiar dacă veteranii sunt din ce în ce mai puțini, trebuie să nu-i uităm și să-i omagiem pe cei care nu mai sunt, iar pe cei pe care încă îi avem alături de noi să îi prețuim și să le acordăm atenția cuvenită. Este o zi importantă în viața noastră, a tuturor românilor și faptul că astăzi suntem împreună aici, în Piața Unirii arată tocmai respectul pe care trebuie să-l acordăm acestor generații de veterani de război. Datorită lor, astăzi suntem o țară liberă, într-un context european, democrată, și ne bucurăm împreună de ce avem astăzi în viața noastră de zi cu zi. Celor tineri trebuie să le aducem aminte și să învețe din lecțiile de istorie și din alte situații care să aibă legătură cu ceea ce au însemnat veteranii de război pentru poporul român. Recunoștință și respect! Anul acesta, din respect pentru ei, vom reabilita toate cimitirele unde sunt înmormântați și unde își dorm somnul de veci mulți dintre veteranii de război. Am pregătit un program de reabilitare și o să-l facem în acest an, cel puțin acolo unde este neapărat necesar. Oricând, veteranii de război au în primarul municipiului Brașov un partener și un suport“, a declarat primarul George Scripcaru.

La evenimentul organizat de Instituția Prefectului Județul Brașov și Garnizoana Brașov au fost, de asemenea, prezenți, prefectul Cătălin Văsii, general de flotilă aeriană Marius Șerbeszki, comandantul Garnizoanei Brașov, președintele Consiliului Județean, alte oficialități locale, reprezentanți ai Asociației Veteranilor de Război din Ministerul Apărării Naționale – filiala Brașov, comandanți de mari unități și unități din Garnizoana Brașov, cadre militare în rezervă și în retragere.

Se împlinesc 123 de ani de când regele Carol I a recunoscut pentru prima dată în România calitatea de veteran de război. „Se împlinesc astăzi 123 de ani de când Regele Carol I a recunoscut oficial, pentru prima dată, calitatea de veteran de război, oferind-o atunci supraviețuitorilor Războiului de Independență din 1877-1878. Suntem acum, aici, pentru a-i onora cum se cuvine, așa cum ar trebui să o facem în fiecare zi, pe cei care au luptat pentru apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a României. Sunt tot mai puțini printre noi, dar mult mai important decât numărul lor este ceea ce ei simbolizează: patriotism luminat, curaj, spirit de sacrificiu, devotament, onoare ostășească și camaraderie.“, a declarat prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii.

„Ziua de 29 aprilie nu este doar o dată din calendar, este o zi în care România își pleacă fruntea cu recunoștință în fața celor care, în vremuri de restriște, au lăsat în urmă familii, vise și siguranță pentru a apăra pământul strămoșesc. Ei nu au cerut nimic în schimb.  Au luptat pentru ca noi, cei de astăzi, să putem trăi într-o țară liberă, într-o Europă democratică, în care valorile păcii sunt fundamentul existenței noastre. Sacrificiul veteranilor nu se măsoară doar în rănile de pe trup sau în anii petrecuți pe front; se măsoară în tăcerile grele, în amintirile care nu se povestesc, în ochii care au văzut prea multe. Ei sunt cei care au dus războaiele pe umeri, dar au clădit și pacea cu mâinile lor trudite. Astăzi, noi, generațiile care nu am cunoscut direct ororile războiului, avem datoria de a nu uita. Să-i cinstim pe veterani nu doar prin ceremonii și cuvinte frumoase, ci prin fapte, prin respect, prin grija față de nevoile lor, prin prezentarea vie a lecțiilor pe care ni le oferă viața și curajul de care au dat dovadă“, a spus la rândul său general de flotilă aeriană Marius Șerbeszki, comandantul Garnizoanei Brașov.

Ceremonialul s-a încheiat cu depunerea de coroane de flori de către reprezentanții tuturor instituțiilor prezente, urmat de o paradă acompaniată de muzica militară.,





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...